12.8 C
Londra

Criză de măcelari în Marea Britanie. Crescătorii riscă falimentul

Fermierii care se ocupă de creșterea porcilor în Marea Britanie spun că riscă să intre în faliment din cauza faptului că, din cauza Brexit-ului, muncitorii est-europeni au plecat și au produs un deficit de măcelari.

În jur de 170.000 de porci nu pot fi sacrificați în Marea Britanie din cauza acestui deficit. 

Preşedintele asociaţiei reprezentative National Pig Association (NPA), Rob Mutimer, şi preşedinta sindicatului fermierilor britanici National Farmers Union (NFU), Minette Batters, au apreciat că măsurile privind acordarea de vize în regim de urgenţă, care erau destinate să limiteze impactul Brexitului şi al pandemiei de coronavirus, nu funcţionează.

„Situaţia este cumplită la fermele de porci, atât din punct de vedere al animalelor care aşteaptă să fie sacrificate cât şi financiar”, susţin cele două organizaţii într-o scrisoare comună trimisă ministrului britanic al Mediului, George Eustice.

În luna octombrie a anului trecut, Guvernul de la Londra a oferit vize de urgenţă pentru 800 de măcelari din străinătate, însă potrivit datelor NPA doar 105 de măcelari au venit sau urmează să vină în Marea Britanie pentru a lucra pe o perioadă de şase luni.

Cele două organizaţii au avertizat că fermele pierd banii de pe urma porcilor ajunşi la maturitate şi care ar fi gata pentru procesare dar sunt blocaţi la ferme adăugând că cel puţin 30.000 de scroafe de reproducţie au fost pierdute pe parcursul ultimelor şase luni, echivalentul a aproximativ 10% din efectivele de porcine din Marea Britanie.

„Vedem deja o scădere semnificativă a efectivelor de reproducţie şi suntem îngrijoraţi că, dacă nu se face nimic, am putea vedea un exod masiv din această industrie pe parcursul următoarelor 12 luni. După ce vom pierde această bază de producţie nu o vom mai putea recupera”, susţin semnatarii scrisorii.

Alte articole

Ultimă oră