Deschisă publicului din 1836, Grădina Zoologică din Bristol, situată în zona Clifton a oraşului din sud-vestul Angliei, se va închide definitiv pe 3 septembrie.
Animalele vor fi mutate în parcul natural Wild Place Project din Gloucestershire, condus de Societatea Zoologică din Bristol.
De la inaugurarea sa, Grădina Zoologică din Bristol a primit circa 90 de milioane de vizitatori şi a ajutat la salvarea a 175 de specii pe cale de dispariţie prin intermediul programelor sale de conservare.
Decizia de a vinde locaţia a fost anunţată după al doilea lockdown naţional impus în Anglia din cauza pandemiei de COVID, când grădina zoologică nu a mai înregistrat venituri în lunile de vârf din primăvară şi vară.
Grădina zoologică se confrunta deja cu un număr de vizitatori în scădere înainte de izbucnirea pandemiei, societatea înregistrând pierderi în patru din ultimii şase ani.
Wild Place Project
Societatea Zoologică din Bristol a planificat o serie de evenimente înainte de închiderea grădinii zoologice pentru ca oamenii să-şi împărtăşească amintirile despre locaţie, evenimente care vor fi anunţate în următoarele săptămâni.
Banii din vânzarea locaţiei vor fi folosiţi pentru construcţia unei noi grădini zoologice în Bristol, care urmează să fie deschisă în 2024.
Parcul natural Wild Place Project va fi deschis vizitatorilor pe perioada lucrărilor de construcţie la noua grădină zoologică.