8.2 C
Londra

Charles al III-lea ajută la fabricarea brânzei Regelui

În cea de-a doua zi a vizitei sale de stat în Germania, Regele Charles al III-lea îşi va îndrepta, joi, atenţia spre fabricarea brânzei, într-un sat ecologic de lângă Berlin.

„Am auzit ca regele este un mare iubitor de brânză”, a afirmat Katja von Maltzan, care împreună cu soţul ei conduce ferma Brodowin situată la 80 de kilometri nord-est de capitală.

În prima sa călătorie în străinătate ca monarh, Charles va vizita centrul agricol cu soţia sa Camilla după întrevederi cu lideri germani şi după ce se va adresa parlamentului naţional.

Descriindu-l ca un „pionier organic prin excelenţă”, von Maltzan a spus că regele va ajuta la fabricarea unei noi brânze unice, turnând compoziţia într-o formă manuală.

Susţinător al agriculturii ecologice

Brodowiner Königskäse, sau brânza regelui, va primi o amprentă a coroanei înainte de a fi lăsată la maturat până la opt săptămâni. În jur de 150 de porţii din brânza în stil Tilsiter vor fi fabricate pentru vânzare.

Cu textura fină, condimentata, dar blândă, brânza conţine chiar şi un strop de suc de morcovi: „Aceasta îi dă puţină dulceaţă şi o culoare portocalie – ca cheddarul britanic”, a spus von Maltzan.

Charles, care este un susţinător de lungă durată al agriculturii ecologice, va vizita de asemenea satul ecologic de la periferie şi va afla despre agricultura durabilă şi protecţia zonelor cu umiditate.

Pentru a completa evenimentul, maestrul cofetar al fermei va prezenta o coroană în mărime naturală făcută din ciocolată albă, împodobită cu pietre preţioase pentru glazura de zahăr şi modelate pe coroana pe care o va purta la încoronare în luna mai.

Regele Charles al III-lea a ajuns miercuri la Berlin cu ocazia primei vizite în străinătate pe care o efectuează în calitate de suveran, considerată un „gest european important” după ce Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană.

Alte articole

Ultimă oră