3.6 C
Londra

Cele mai slabe vânzări la mașini în Marea Britanie din ultimii 30 de ani

Numărul de maşini noi vândute în Marea Britanie a scăzut cu 2% anul trecut, ajungând la cel mai scăzut nivel din 1992, din cauza deficitului mondial de semiconductori, conform datelor preliminare publicate de Asociaţia Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile din Regatul Unit (SMMT).

Asociația prognozează o creștere în acest an cu 15%, în urma atenuării perturbărilor din lanţurile de aprovizionare. În 2022, Dacia a vândut 27.221 de vehicule pe piaţa britanică, o creştere de 54,95% faţă de 2021, când a înmatriculat 17.568 de unităţi.

Numai 1,61 milioane de vehicule au fost înmatriculate în Marea Britanie în 2022, deşi cererea pentru maşini electrice a crescut, potrivit datelor SMMT. Vânzările de vehicule eficiente din punct de vedere energetic (EV) au continuat să crească, iar înmatriculările de maşini electrice cu baterii au reprezentat 16,6% din vânzările din 2022, faţă de 11,6% în 2021. Începând din 2030, vânzările de maşini noi pe benzină şi motorină vor fi interzise în Marea Britanie.

În 2022 vâzări bune au înregistrat modelele Nissan Qashqai, Vauxhall Corsa, Tesla Model Y, Ford Puma şi MINI. În plus, cele mai bine vândute maşini electrice cu baterii au fost: Tesla Model Y, Tesla Model 3, Kia e-Niro, Volkswagen ID.3, Nissan Leaf şi MINI.

Alte articole

Ultimă oră