3.1 C
Londra

Cea mai celebră victimă a furtunii Eunice

O „vedetă” a Grădinii Botanice a Universităţii Cambridge a fost doborâtă de furtuna Eunice.

Este vorba de o clonă a „mărului lui Newton”, plantată în 1954.

Copacul este un vlăstar al arborelui original care l-ar fi inspirat pe Sir Isaac Newton să formuleze teoria gravitaţiei urmărind cum cădea un măr din el.

Arborele original, crescut în grădina de la Woolsthorpe Manor, casa din comitatul Lincolnshire în care Newton şi-a petrecut copilăria, „ar fi fost doborât de o vijelie (la fel ca Eunice) în prima jumătate a secolului al XIX-lea”, a explicat Dr. Samuel Brockington, curator al Cambridge Botanic Gardens, Grădina Botanică a Universităţii Cambridge.

Copacul din Cambridge a fost doborât de furtună vineri.

Brockington a precizat că Grădina Botanică deţine trei „clone” ale arborelui original, după ce „a efectuat în mod prevăzător altoiri de-a lungul ultimilor trei ani”.

„Prin intermediul remarcabilei tehnici a altoirii, vom continua, sperăm, să avem un vlăstar al ‘Newton’s Apple’ în colecţiile noastr”, a adăugat Brockington pe Twitter.

Reprezentanţii Grădinii Botanice a Universităţii Cambridge au precizat că „au realizat recent că pomul, care a stat la intrarea Brookside timp de 68 de ani, a murit, iar vânturile puternice s-au dovedit a fi prea mult pentru el”.

„Avem o clonă care va fi plantată în curând în altă parte în grădină, aşa că ‘Newton’s Apple’ va rămâne în Grădina Botanică, dar, din păcate, nu în locul obişnuit”, au explicat ei.

Alte articole

Ultimă oră