Sunt peste 1,4 milioane de români în Marea Britanie, potrivit europarlamentarului Rareș Bogdan. Acesta spune că a obținut cifra de la „oficialități” de la Londra. Acum, mare provocare a statului român este să reușească să le ofere servicii consulare profesionite, potrivit lui Rareș Bogdan.
Numai în zona metrolopolitană a Londrei ar fi aproape 450.000 de români, în timp ce în oraș ar trăi aproape 60.000. Mulți români ar trăi și în orașul Machester, aproape 20.000. Apoi, ca număr mulți români mai sunt în Italia, Germania, Spania, SUA și Franța, urmată de Austria.
„Nu știu câți dintre acești români se vor mai întoarce în următorii ani acasă, mulți vor veni foarte probabil în momentul pensionării. Marea provocarea a Statului Român este cum reușește să le ofere servicii consulare profesioniste, măcar decente, (!!!) și de asemenea suficiente. În Marea Britanie lipsesc minim două Consulate, în Germania minim unul în plus, în Spania minim două în plus.
Aș vrea să vă rog să ne ajutăm împreună și să îmi scrieti direct sau în privat unde serviciile consulare sunt bune, unde sunt foarte bune, unde sunt decente și mai ales unde acestea sunt proaste, insuficiente, întârziate, arogante, nesimțite sau total lipsite de profesionalism”, transmite Rareș Bogdan.