4.7 C
Londra

Boris Johnson, decepționat de francezi

După intervenţia forţelor de ordine în jurul arenei Stade de France, unde se disputa finala Ligii Campionilor la fotbal, prim-ministrul britanic Boris Johnson s-a declarat „extrem de decepţionat” de tratamentul aplicat suporterilor englezi ai echipei Liverpool.

„Suporterii merită să ştie ce s-a întâmplat”, a adăugat purtătorul de cuvânt al premierului, cerând în acelaşi UEFA să „colaboreze în strânsă legătură cu autorităţile franceze într-o anchetă completă” şi să publice concluziile.

„Noi ştim că numeroşi suporteri ai lui Liverpool s-au deplasat la Paris pentru a-şi susţine echipa. Suntem extrem de decepţionaţi de maniera în care au fost trataţi”, a adăugat purtătorul de cuvânt din Downing Street, precizând că „imaginile de pe Stade de France sunt profund tulburătoare şi preocupante”.

Bilete false

Ministerul Sporturilor din Franţa a anunţat o reuniune cu factorii decizionali privind disfuncţionalităţile sistemului de securitate de la arena Stade de France, în prezenţa ministrului de Interne, Gerald Darmanin, a Uniunii Europene de Fotbal şi a primăriei din Saint-Denis.

UEFA a explicat duminică, într-un comunicat, că mii de suporteri ai echipei Liverpool au blocat, sâmbătă seara, turnicheţii de acces pe Stade de France cu bilete pe care le-au cumpărat, dar care s-au dovedit a fi false, ceea ce a dus la amânarea startului finalei Ligii Campionilor, dintre Real Madrid şi Liverpool.

Din cauza blocajelor s-a creat aglomeraţie la intrarea pe stadion, iar, ca urmare, startul meciului a fost amânat cu 35 de minute, pentru a permite accesul celor care aveau bilete autentice.

Poliţia a fost obligată să intervină cu gaze lacrimogene după ce mulţi suporteri au forţat filtrele de control din jurul stadionului.

Real Madrid a cucerit trofeul Ligii Campionilor la fotbal după ce a învins-o pe Liverpool cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă seara, în finala desfăşurată pe Stade de France din Saint-Denis.

Alte articole

Ultimă oră