Anglia s-a unit cu Scoţia, la 1 mai 1707, prin intrarea în vigoare a documentului Act of Union, care stabilea crearea Regatului Unit al Marii Britanii.
Regina Anne a ocupat tronul Scoţiei şi al Angliei în 1702. Anterior, în 1701, parlamentul englez a aprobat documentul Act of Settlement, prin care coroana era transmisă Casei germane de Hanovra.
Parlamentul scoţian a refuzat să aprobe legea, însă regina Anne a sperat că o uniune politică între cele două state ar putea rezolva problema.
Reprezentantul reginei Anne în Scoţia, ducele de Queensberry, a reuşit să trimită o propunere legislativă prin care să fie numiţi comisarii care să demareze discuţii în Scoţia despre posibilitatea uniunii celor două state.
Alegerea noului parlament scoţian, în 1703, avea să risipească repede speranţele unei posibile uniuni.
Parlamentul englez a aprobat un pachet de legi stricte privind exporturile din Scoţia de in, cărbune şi vite, precum şi în ceea ce privea statutul rezidenţilor scoţieni.
Scoţienilor le era avansată propunerea de acceptare a succesiunii casei de Hanovra sau, în decurs de 10 luni, urmau a fi demarate negocieri avansate pentru realizarea uniunii, astfel prevederile legilor stricte care-i vizau nu ar fi fost puse în aplicare.
Negocierile
Numirea comisarilor scoţieni de către regină pentru purtarea negocierilor şi avansarea unui set de propuneri avantajoase pentru scoţieni în cazul parafării uniunii au demarat procesul negocierilor pentru configurarea documentului care să consfinţească uniunea celor două state.
Negocierile au convenit asupra numărului de locuri deţinute de scoţieni în Camera Comunelor şi în Camera Lorzilor – 45, respectiv 16 -, asupra posibilităţii păstrării sistemului juridic de către scoţieni şi garantarea sistemului educaţional scoţian. Una dintre cele mai importante prevederi viza plătirea de către Anglia a unei compensaţii în contul preluării de către scoţieni a unei părţi din datoria naţională engleză de circa 14 milioane lire.
Negocierile dintre comisarii desemnaţi scoţieni şi englezi au fost purtate în camere separate, în clădirea Cockpit din Whitehall, Londra, iar la 22 aprilie 1706, partea engleză a avansat formatul de propunere pentru uniune. În decurs de trei zile, cele două părţi au ajuns la un numitor comun pe marginea proiectului de lege Act of Union, constituit din 25 de articole, conform site-ului parliament.uk.
Mişcări de stradă împotriva unificării
Comisarii s-au reunit, într-o ultimă sesiune de discuţii, la 11 iulie 1706, stabilind şi data de 1 mai 1707 pentru intrarea în vigoare a Uniunii, iar la 23 iulie 1706 au prezentat reginei Anne, la Palatul St. James, articolele care vizau Act of Union.
Versiunea engleză a fost prezentată de William Cowper, Lordul Keeper, iar versiunea scoţiană – de Lordul Cancelar al Scoţiei. În Glasgow şi Edinburgh au fost ample mişcări de stradă împotriva unificării, grupuri de scoţieni considerând că au fost trădaţi de nobilii prezenţi la negocieri în calitate de comisari.
Referitor la acuzaţiile de corupţie privind modul în care unii nobili scoţieni au înţeles să îşi reprezinte interesele în negocierile purtate cu omologii comisari englezi, renumitul poet scoţian Robert Burns avea să sintetizeze mai târziu situaţia: „Cumpărat şi vândut pentru aurul englez”, conform site-ului scotland.org.uk.
Parlamentarii scoţieni au votat Act of Union la 16 ianuarie 1707, cu 110 de voturi pentru şi 67 împotrivă, oferind acordul asupra semnării documentului. Acesta avea să intre în vigoare la 1 mai 1707, parlamentul scoţian şi cel englez formând Parlamentul Marii Britanii, cu sediul la Palatul Westminster, în Londra. Parlamentul Marii Britanii s-a reunit, pentru prima dată, în octombrie 1707.
Union Jack
Scoţia îşi păstra independenţa în ceea ce privea sistemul juridic şi religios, însă regimul de taxare, emiterea monedei, comerţul, suveranitatea, parlamentul şi drapelul deveneau comune pentru cele două state unite.
Crucea roşie a Sfântului George şi crucea albastră a Sfântului Andrew se îmbinau în drapelul cunoscut drept Old Union, fiind denumit popular Union Jack. Drapelul actual a apărut pentru prima dată în 1801, după semnarea unui nou document Act of Union, care împrumuta şi din simbolistica de cruce roşie a Sfântului Patrick al Irlandei.
În jurul anului 1850, circa 40% din totalul comerţului mondial era derulat prin şi controlat de Marea Britanie, fiind o uniune economică de succes.
