14.1 C
Londra

Abramovici şi guvernul britanic au căzut la pace

Un acord pentru vânzarea clubului de fotbal Chelsea a fost realizat de miliardarul rus Roman Abramovici şi guvernul britanic, după ce presa anunţase că această tranzacţie ar putea eşua.

Avocaţii lui Abramovici şi guvernul au găsit un teren comun cu privire la modul de a gestiona datoria de 1,5 miliarde de lire sterline a clubului londonez faţă de proprietarul său.

Abramovici a vrut să anuleze datoria după ce a scos-o pe Chelsea la vânzare pe 2 martie, în urma invadării Ucrainei de către Rusia, dar sancţiunile impuse de executivul britanic au blocat acest proces pe fondul îngheţării conturilor.

Membri ai guvernului şi-au exprimat în mod repetat temerea că Abramovici ar renunţa la angajamentul său de a anula acea datorie, în ciuda asigurărilor detaliate şi a planificării prezentate de proprietarul lui Chelsea.

Renunță la banii împrumutați

Abramovici a asigurat că nu va pretinde rambursarea împrumuturilor sale către club şi a promis că toate veniturile din vânzare vor fi donate unei fundaţii caritabile care ajută victimele războiului din Ucraina. Această promisiune a convins guvernul de la Londra să acorde o licenţă specială clubului Chelsea, valabilă până la 31 mai.

Miliardarul ruso-israelian şi avocaţii săi sunt acum încrezători că ultimele lor propuneri se vor dovedi acceptabile pentru Downing Street.

Un grup condus de Todd Boehly, coproprietar al echipei de baseball Los Angeles Dodgers, a anunţat, pe 7 mai că va achiziţiona clubul Chelsea pentru 4,25 miliarde lire sterline. Premier League trebuie să-şi dea acordul, înainte ca guvernul să elibereze o nouă licenţă pentru a permite finalizarea vânzării.

Acordul guvernului pentru această tranzacţie ar urma, de asemenea, să dea undă verde planului lui Abramovici pentru ca veniturile din vânzare să fie donate unei noi fundaţii caritabile.

Clubul Chelsea riscă intre în faliment dacă nu îşi va schimba proprietarul până la sfârşitul acestei luni, când va expira licenţa specială acordată de guvern.

Alte articole

Ultimă oră