18.2 C
Londra

A fost arestat un cetățean britanic care spiona pentru China

Comisia pentru Informaţii şi Securitate a Camerei Comunelor a afirmat, în iulie,  că China ţinteşte Marea Britanie, neputincioasă să îi facă faţă.

Acum, Poliţia britanică a anunţat că a arestat un bărbat în vârstă de peste douăzeci de ani pentru că a spionat pentru China, potrivit publicaţiei Sunday Times.

„Agenţi ai Serviciului metropolitan de poliţie au arestat doi bărbaţi pe 13 martie, fiind suspectaţi de încălcarea articolului 1 din Legea secretelor oficiale din 1911”, a indicat poliţia. Primul a fost arestat în regiunea Oxford, celălalt la Edinburgh.

Apropiat de deputații conservatori

Potrivit Sunday Times, cel de-al doilea bărbat a avut contacte cu deputaţi ai Partidului Conservator de guvernământ în timp ce lucra la parlament.

Printre aceştia s-au numărat ministrul securităţii Tom Tugendhat şi Alicia Kearns, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Comunelor.

Este un britanic care a lucrat în domeniul politicii internaţionale, în special legat de relaţiile cu Beijingul, şi care a lucrat deja în China, a adăugat jurnalul.

Anul trecut, serviciul britanic de informaţii a dezvăluit cazul unei agente a guvernului chinez, Christine Lee, „angajată în activităţi de ingerinţă politică în numele Partidului Comunist Chinez, dialogând cu membrii Parlamentului”.

Alte articole

Ultimă oră