0 C
Londra

Regele i-a pedepsit pe Harry și Meghan pentru „Spare”

După publicarea cărţi de memorii „Spare” de către prinţul Harry în care acesta face o serie de acuzaţii la adresa familiei regale britanice, Prinţul Harry şi soţia sa, Meghan au rămas fără reşedinţă în Marea Britanie după ce regele Charles al III-lea le-a retras dreptul de a locui la Frogmore Cottage.

Publicaţiile The Sun şi The Telegraph relatează că Palatul Buckingham a trimis o „înştiinţare de evacuare” cuplului, care a părăsit Marea Britanie în 2020 şi, de atunci, a lansat numeroase critici la adresa casei regale britanice.

Două milioane pentru renovare

Frogmore Cottage, o reşedinţă cu 5 dormitoare lângă Castelul Windsor din vestul Londrei, le-a fost dăruită ducelui şi ducesei de Sussex de către regina Elisabeta a II-a în 2018 drept cadou de nuntă.

Lucrările de renovare realizate de cuplu, în valoare de peste 2 milioane de euro, au şocat opinia publică, iar prinţul Harry a fost nevoit să înapoieze suma coroanei britanice după mutarea sa, alături de Meghan Markle, în Statele Unite.

Potrivit The Sun, regele Charles nu le-ar fi propus lui Harry şi Meghan o nouă reşedinţă, privându-i astfel de orice locuinţă regală în timpul rarelor lor călătorii în Regatul Unit.

Decizia riscă să agraveze tensiunile din rândul casei regale britanice, în condiţiile în care cuplul contestă deja în justiţie retragerea protecţiei lor speciale asigurate de poliţie.

Potrivit The Sun, regele Charles i-ar fi cerut prinţului Andrew să se mute la Frogmore Cottage pentru a reduce cheltuielile stilului de viaţă al fratelui său mai mic, care locuieşte în prezent la Royal Lodge, o luxoasă proprietate din Windsor.

Alte articole

Ultimă oră