11 C
Londra

53 bărbaţi şi 73 femei plătesc pentru chefurile din Downing Street

Pentru petrecerile desfăşurate la reşedinţa oficială din Downing Street a prim-ministrului Boris Johnson în perioada lockdown-urilor din timpul pandemiei, Poliția britanică a dat în total 126 de amenzi.

Premierul şi ministrul său de finanţe Rishi Sunak au fost amândoi amendaţi luna trecută pentru participarea la petrecerea aniversară surpriză organizată pentru cei 56 ani împliniţi de Johnson pe 19 iunie 2020, când toate reuniunile erau interzise în spaţii închise.

Anunţul a fost urmat de numeroase apeluri de demisie a lui Boris Johnson din partea opoziţiei şi chiar a conservatorilor.

„Ancheta noastră a fost temeinică şi imparţială şi a fost finalizată cât de rapid am putut, dată fiind cantitatea de informaţii care a trebuit analizată şi importanţa de a ne asigura că deţinem probe puternice pentru fiecare amendă emisă”, a declarat Helen Ball, comisar adjunct interimar al poliţiei londoneze.

Conform poliţiei, amenzile se referă la opt date la care au avut loc petreceri în Downing Street şi în alte birouri guvernamentale între lunile mai 2020 şi aprilie 2021, când erau în vigoare măsuri de lockdown.

Dintre cei amendaţi, 53 sunt bărbaţi şi 73 femei.

Alte articole

Ultimă oră