28.1 C
Londra

110 ani de la nașterea Seniorului Corneliu Coposu. Singura poezie pe care ne-a lăsat-o este o Rugă

„Seniorul” Corneliu Coposu ne-a lăsat moștenire multe sfaturi despre cum să facem din România țara noastră în care vrem să trăim și din noi să facem buni români-creștini. Dar câți i-am urmat îndemnurile? Dacă le-am fi urmat, altfel trăiam și altfel arăta România.

Ne-a lăsat și o poezie, „Ruga”, pusă pe muzică de Valeriu Sterian:

cerne Doamne liniştea uitării

peste nesfârşita suferinţă

seamănă întinderi de credinţă

şi sporeşte roua îndurării

răsădeşte Doamne dragostea şi crinul

în ogorul năpădit de ură

şi aşterne peste munţi de zgură

liniştea iertarea şi seninul

Corneliu Coposu, om politic, discipol şi colaborator al lui Iuliu Maniu şi personalitate de prim rang a vieţii politice post-decembriste, s-a născut la 20 mai 1914, în comuna Bobota, judeţul Sălaj, fiind fiul protopopului greco-catolic Valentin Coposu.

A urmat cursurile liceului din Blaj, apoi a devenit licenţiat al Facultăţii de Drept din Cluj, obţinând ulterior şi titlul de doctor în drept.

A fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc (PNŢ), preşedinte al Organizaţiei de tineret a PNŢ Filiala Cluj (1935-1937), precum şi preşedinte al Tineretului Naţional Ţărănesc şi al Tineretului Democrat (1938). În perioada 1937-1947, a fost secretar politic al lui Iuliu Maniu, preşedintele PNŢ. În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, a contribuit la stabilirea unor legături între Iuliu Maniu şi reprezentanţi ai Aliaţilor.

În 1945 a fost ales preşedinte al Filialei Sălaj a PNŢ, iar în 1946 a devenit secretar general adjunct al PNŢ şi secretar al Delegaţiei Permanente (1946-1947). A fost, de asemenea, deputat de Sălaj în alegerile din noiembrie 1946.

A desfăşurat şi o bogată activitate publicistică, colaborând la publicaţii precum „Meseşul” din Zalău, „Unirea” din Blaj, „România Nouă” din Cluj sau la publicaţiile centrale „Zorile”, „Dacia”, „Şantier”, „Cuvântul liber”, „Curierul”.

14 ani de temnițe comuniste și doi ani jumătate de domiciliu obligatoriu

După instaurarea regimului comunist, Corneliu Coposu a fost arestat în iulie 1947, în urma înscenării de la Tămădău (din 14 iulie 1947), când au fost arestaţi mai mulţi fruntaşi ai PNŢ. A fost condamnat la muncă silnică pe viaţă pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare şi crimă contra reformelor sociale”, confiscarea averii, fiind trimis în puşcărie cu regim de exterminare. Până la amnistiere, în 1964, a trecut prin numeroase închisori, inclusiv la coloniile de muncă de la Canal – Poarta Albă şi Capul Midia, executând 17 ani şi jumătate de închisoare, dintre care opt ani de izolare totală. În 1948 a fost arestată şi soţia sa, Arlette, care avea să moară în 1964, după 14 ani de detenţie.

„Eu am cutreierat aproape toate puşcăriile din România, cu reveniri frecvente la Ministerul de Interne şi, bineînţeles, la Ghencea şi la Văcăreşti, care erau puncte de triaj”, rememora Corneliu Coposu în cartea „Coposu. Confesiuni. Dialoguri cu Doina Alexandru” (Editura Anastasia, 1996). A fost dus, astfel, la Ministerul de Interne, la Malmaison, Văcăreşti, Snagov, Piteşti, Uranus, Jilava, Canal, Ghencea, Bragadiru, Popeşti-Leordeni, Craiova, Gherla, Sighet, Aiud, Râmnicu-Sărat. „Cred că închisoarea de la Râmnicu-Sărat a atins apogeul, atât în ceea ce priveşte sistemul torţionar, cât şi în ceea ce priveşte tentativa de exterminare a deţinuţilor politic izbutită în 90 la sută din cazuri”, spunea Coposu, citat în cartea mai sus-menţionată.

După eliberarea din închisoare, a avut doi ani şi jumătate de domiciliu forţat la Rubla, în Bărăgan. Revenit în Bucureşti, a fost ţinut sub permanentă urmărire, chemat de zeci de ori la Securitate, a avut numeroase percheziţii domiciliare, i-au fost ridicate corespondenţa, manuscrisele, cărţile.

După eliberare, nu i-au fost date nici locuinţă, nici loc de muncă, fiind nevoit să presteze o muncă necalificată în construcţii. Corneliu Coposu a continuat, în clandestinitate, să desfăşoare o activitate politică în spiritul ideilor naţional-ţărăneşti.

 Întrebat, peste ani, ce anume l-a ajutat să supravieţuiască martiriului puşcăriilor, a răspuns: „Mai întâi, credinţa în Dumnezeu, care a fost suportul principal prin care am depăşit toate vicisitudinile cu care am fost confruntat. În al doilea rând, am avut o miraculoasă siguranţă în viitor, am avut certitudinea că nu voi muri în puşcărie, că voi supravieţui şi voi fi martorul prăbuşirii comunismului”. („Coposu. Confesiuni. Dialoguri cu Doina Alexandru”, Editura Anastasia, 1996).

Reintrarea în viaţa publică

În noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, Corneliu Coposu a anunţat reintrarea în viaţa publică a PNŢ, sub denumirea de Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD). A fost numit, de grupul de refacere a partidului, preşedinte al PNŢCD, iar ulterior a fost ales preşedinte al partidului, în cadrul Congresului din 27-29 septembrie 1991. A fost preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat până la moartea sa, în 1995.

Totodată, Corneliu Coposu a fost unul dintre iniţiatorii Convenţiei Democrate Române (CDR), care a reunit în acei ani formaţiunile de opoziţie, iar în perioada iunie 1992 – noiembrie 1993 a fost preşedinte al Comitetului Executiv al CDR. A fost senator de Bucureşti, reprezentând PNŢCD pe lista CDR, ales la 27 septembrie 1992.

Este autorul mai multor volume, dintre care amintim: „Ţara Sălajului”, „Luptele românilor din Transilvania înainte de Supplex Libellus Valachorum”, „Istoria unui Tribun”, „Actualitatea lui Simion Bărnuţiu”, „Armistiţiul de la 23 august 1944 şi implicaţiile lui”, „Retrospective electorale” ş.a.

Corneliu Coposu a fost membru al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă din România, al Asociaţiei de Istorie Comparativă şi Drept, membru în Consiliul Uniunii Europene Creştin-Democrate (1992), precum şi preşedinte de onoare al mai multor asociaţii. În 1995, a fost decorat cu Legiunea de Onoare în grad de Ofiţer, distincţie acordată de Republica Franceză.

În iunie 1994 a plecat în Germania pentru tratarea unei boli de plămâni, fiind supus atunci şi unei operaţii chirurgicale. A revenit în Bucureşti la 18 noiembrie 1994, reluându-şi activitatea de preşedinte al PNŢCD şi de senator. A murit la 11 noiembrie 1995, la Bucureşti.

Testamentul Seniorului

La 20 mai 2018, Fundaţia „Corneliu Coposu”, împreună cu Asociaţia 21 decembrie 1989, a prezentat public conţinutul Testamentului lui Corneliu Coposu. Documentul a fost găsit după 23 de ani de la trecerea în eternitate a Seniorului de reprezentanţii Fundaţiei „Corneliu Coposu”, în arhiva acesteia, se arăta într-un comunicat de presă din 20 mai 2018 al Fundaţiei „Corneliu Coposu”. Testamentul a fost scris de Corneliu Coposu în noaptea de 24 spre 25 iulie 1994, de pe patul de spital. Conţinutul Testamentului a fost prezentat integral, în cadrul unui eveniment special dedicat acestui moment, de Ion Gherasim, preşedintele Fundaţiei „Corneliu Coposu”, alături de personalităţi precum Costin Borc, Ana Blandiana, Ion Caramitru, Dan Grigore, Doru Mărieş, Tudor Dunca, dar şi în prezenţa a sute de simpatizanţi ai lui Corneliu Coposu.

„Testamentul politic al liderului PNŢCD, Corneliu Coposu, îndeamnă generaţia tânără să se implice în apărarea valorilor democraţiei şi să nu cedeze presiunilor de orice fel, pentru că doar în acest mod România va reuşi să depăşească traumele lăsate de perioada comunistă (…) Printre principiile enunţate de Seniorul PNŢCD se mai numără patriotismul dovedit prin fapte, nu prin vorbe, şi puterea exemplului personal care să educe tinerii în spiritul valorilor universale”, se menţiona, între altele, în comunicatul de presă din 20 mai 2018.

Alte articole

Ultimă oră