6.4 C
Londra

Ziua Tricolorului și istoria Drapelului de la Darnița

Ziua Drapelului Naţional se sărbătoreşte în fiecare an, pe data de 26 iunie. Muzeul Național al Banatului deține singurul drapel tricolor care a aparținut primului detașament de voluntari români constituit la Darnița.

Detașamentul a fost format din prizonieri ardeleni, bănățeni, crișeni, sătmăreni, maramureșeni și bucovineni care s-au înrolat în Armata Română în Primul Război Mondial.

Drapelul este ultimul din cele șapte stindarde care au existat în țară și a fost purtat de soldatul bănățean Dimitrie Lăzărel din Belinț.

Întors de la război, soldatul a donat bisericii steagul. Ulterior, drapelul de luptă a ajuns la Muzeul Banatului, unde a fost expus pentru a putea fi admirat de public.

Muzeul Național al Banatului menționează că introducerea celor trei culori – roșu, galben și albastru – pe drapelul românilol s-a făcut în 1834, cu aprobarea Înaltei Porţi, de către Alexandru Dimitrie Ghica, domnitorul Ţării Româneşti.

În revoluția de la 1848, tricolorul a devenit în Ţara Românească însemnul naţional. După ce a fost înlăturat în acleași an, tricolorul a fost reintrodus ca drapel naţional la 1 septembrie 1863, de către Alexandru Ioan Cuza, transmite RADIO TIMIŞOARA,

Alte articole

Ultimă oră