15.8 C
Londra

Ziua în care Regina Elisabeta a II-a a devenit prințesă moștenitoare

George al VI-lea (foto) a devenit rege pe neaşteptate, în decembrie 1936, după abdicarea fratelui său, regele Edward al VIII-lea, iar ceremonia de încoronare a avut loc pe 12 mai 1937.

Dorința lui Edward al VIII-lea  de a se căsători cu americanca divorţată Wallis Simpson au dus la abdicarea sa. El a renunţat la tron atât în privinţa sa, cât şi a eventualilor lui moştenitori.

Ultimul împărat

La 11 decembrie 1936, prinţul Albert a fost proclamat rege al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi al altor dominioane şi posesiuni britanice, sub numele de George al VI-lea. A fost ultimul împărat al Indiei până în 1947, când această ţara şi-a proclamat independenţa.

Om conştiincios şi dedicat, a muncit din greu pentru a-şi îndeplini cu succes noul rol în care a fost aruncat brusc. Catalogat drept o persoană reţinută (suferea de balbism, un defect de vorbire), regele George al VI-lea a fost susţinut foarte mult în îndatoririle sale de către soţia sa, Elizabeth Bowes-Lyon, arată https://www.royal.uk/.

Albert Frederick Arthur George Saxe-Coburg-Gotha s-a născut la Norfolk, la 14 decembrie 1895, fiind cel de-al doilea fiu al regelui George al V-lea al Marii Britanii (1910-1936) şi al reginei Victoria May, ducesă de York (Mary of Teck) şi al doilea moştenitor în linia de succesiune la tronul britanic, cunoscut fiind până la încoronare drept prinţul Albert, duce de York.

Fratele său mai mare, Eduard Albert David, s-a născut la 23 iunie 1894, având titlul de prinţ de Wales şi moştenitor al tronului.

Printre ultimii din clasă

Prinţul Albert a absolvit, în 1909, Academia Maritimă Regală de la Osborne, fiind aproape ultimul din clasa sa. Şi-a continuat studiile la Academia de Marină Militară Regală de la Dartmouth, obţinând aprecierea tuturor pentru progresele făcute. A devenit cadet în Marina Militară Regală.

În timpul Primului Război Mondial a servit pe HMS Collingwood, fiind martor al bătăliei de la Iutlanda din mai 1916. În 1919, s-a alăturat Forţelor Aeriene Regale şi a fost certificat ca pilot.

După război, prinţul Albert a studiat istoria, ştiinţe economice şi sociale la Trinity College, Universitatea Cambridge. La 3 iunie 1920, a fost numit duce de York şi a preluat multe dintre îndatoririle publice ale tatălui său.

Prinţul Albert s-a căsătorit la 26 aprilie 1923, cu prinţesa Elizabeth Bowles-Lyon, ceremonia având loc la Westminster Abbey. Primul copil, prinţesa Elisabeta Alexandra Mary, s-a născut la 21 aprilie 1926, la Londra. Cea de-a doua fiică, prinţesa Margareta, s-a născut la Castelul Glamis, în Scoţia, la 21 august 1930.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, regele şi regina au efectuat călătorii prin zonele afectate, câştigând simpatia publicului. În 1940, când Londra a fost bombardată de germani, regina a refuzat să se refugieze în Canada cu fiicele sale, rămânând la Palatul Buckingham.

Regele George al VI-lea a murit la 6 februarie 1952, iar fiica sa, prinţesa moştenitoare, Elisabeta, a fost proclamată suverană a Marii Britanii, sub numele Elisabeta a II-a.

Alte articole

Ultimă oră