Ducii de Cambridge, prinţul William al Marii Britanii şi soţia lui, Kate, au început sâmbătă un turneu de o săptămână în Marea Caraibilor, organizat pentru a sărbători Jubileul de Platină al reginei Elisabeta a II-a.
Duminică, William și Kate au dansat şi au preparat ciocolată alături de locuitorii unui sat din Belize, dar debutul vizitei a fost marcat de o controversă şi de un protest.
În această perioadă se discută tot mai intens despre felul în care Marea Britanie a administrat în trecut acest teritoriu din regiunea Mării Caraibilor.
Chiar înainte ca ducii de Cambridge să plece din Marea Britanie, un protest organizat pe plan local i-a determinat pe organizatori să modifice itinerariul stabilit iniţial pentru duminică în Belize, o ţară care a purtat până în 1973 numele de British Honduras.
Republica Barbados
Vizita cuplului princiar britanic are loc la aproape patru luni după ce, în aceeaşi regiune, Barbados a votat pentru a deveni republică, renunţând la legăturile sale cu monarhia britanică, dar rămânând totuşi în cadrul naţiunilor din organizaţia Commonwealth, condusă de suveranii Marii Britanii.
Un eveniment la care urmau să participe prinţul William şi Kate, programat duminică dimineaţă în satul Indian Creek din sudul Belize, a fost anulat după ce câteva zeci de localnici au organizat un protest în cursul zilei de vineri.
Sătenii s-au declarat supăraţi că elicopterul cuplului princiar britanic a primit permisiunea de a ateriza pe terenul de fotbal din localitate fără o consultare prealabilă a rezidenţilor.
Localnicii din Indian Creek sunt implicaţi şi într-o dispută legală cu o organizaţie de conservare a naturii, care este patronată de familia regală a Marii Britanii.
Duminică, alţi zeci de localnici din Indian Creek au organizat o contra-manifestaţie prin care şi-au cerut scuze pentru protestul de vineri al consătenilor lor şi au purtat pancarte pe care erau scrise mesaje precum „Vrem ca prinţul şi prinţesa să se întoarcă la noi” şi „Bine aţi venit, duce şi ducesă de Cambridge!”.
Dans și plantarea unui copac
În momentul organizării celei de-a doua manifestaţii, cuplul princiar britanic pornise însă deja la drum conform noului itinerariu, care a programat o vizită la o unitate de producţie a ciocolatei, Che’il Mayan Chocolate, aflată în apropiere.
Prinţul William şi Kate au zdrobit seminţe de cacao folosind ka’ah, un instrument tradiţional din piatră ce era utilizat de populaţiile maya Q’echi’ şi Mopan.
Apoi, nepotul cel mare al reginei Marii Britanii şi soţia lui au vizitat satul Hopkins, o comunitate tradiţională a populaţiei Garifuna. Membrii comunităţii Garifuna sunt urmaşi ai unor populaţii africane şi ai indigenilor Kalinagos, care au fugit pe insulele caraibiene şi de-a lungul coastelor din această regiune pentru a scăpa de sclavie.
Muzicanţii din Hopkins au început să cânte la instrumentele lor tradiţionale, încurajând-o pe Kate să danseze alături de un grup de localnice, în timp ce prinţul William s-a alăturat unui membru senior al comunităţii şi a dansat în ritmul tobelor.
După ce au gustat şi din preparate culinare locale, ducii de Cambridge au folosit o lopată pentru a planta un copac.
Luni, cuplul princiar britanic vizitează Rezervaţia Forestieră Chiquibul din partea centrală a statului Belize şi îi va însoţi pe militarii dintr-o bază britanică în timpul unui antrenament în junglă.
Ducele şi ducesa de Cambridge vor rămâne în Belize până joi dimineaţă, apoi vor vizita Jamaica şi Bahamas.