Sunt tensiuni în politica britanică. Presa din Regatul Unit susține că Downing Street 10 au fost organizate petreceri în fiecare zi de vineri în timpul carantinei. Potrivit The Mirror, noile acuzații, care îl vizează pe premierul Boris Johnson, i-ar clătina serios scaunul.
„The Mirror” afirmă că, de fapt, în fiecare vineri angajaţii din Downing Street îşi încheiau săptămâna de lucru cu o mică petrecere cu pahare de vin, „o tradiţie de dată îndelungată” (Wine Time Fridays), care s-a prelungit în pofida introducerii restricţiilor legate de pandemie care interziceau acest tip de reuniuni.
Publicaţia adaugă că personalul de la Downing Street investise chiar într-un frigider pentru a păstra la rece sticlele cu alcool, iar premierul era la curent cu aceste reuniuni.
O anchetă efectuată de o funcţionară cu rang înalt a statului, Sue Gray, urmează să stabilească dacă Boris Johnson şi colaboratorii săi au încălcat reglementările în vigoare în cursul acestor evenimente.
Dar indignarea creşte, inclusiv în rândul conservatorilor. Deputatul Andrew Bridgen a apreciat sâmbătă că nu are nevoie să aştepte ceea ce va spune Sue Gray pentru a şti că – pentru el – Boris Johnson şi-a pierdut autoritatea morală pentru a conduce ţara.
La rândul său, Boris Johnson a lansat un contraatac mediatic, destinat să-l menţină la putere. Unele ziare au informat că susţinători ai lui au fost invitaţi să-i laude realizările, între care aplicarea Brexit-ului, iar unii dintre colaboratori sunt îndemnați să iasă public și să ia cuvântul.
Liderul opoziţiei laburiste, Keir Starmer, a reiterat sâmbătă apelul său la demisie, apreciind că aceasta este în „interesul naţional”.
„Avem un premier care este absent – se ascunde literalmente în acest moment- şi este incapabil să conducă, de aceea am conchis că trebuie să plece, a declarat el într-o intervenţie în cadrul think tank-ului de stânga The Fabian Society.