1.3 C
Londra

Un eveniment pentru sufletul românilor se întâmplă la Londra

Președintele Fundației Corneliu  Coposu, Ion-Andrei Gherasim, cu sprijinul ambasadorului României  la Londra, organizează un eveniment extraordinar pentru cei care simt românește, pe care l-a anunțat așa:

„Dragii mei, pentru că 2023 este anul jubiliar Iuliu Maniu, am considerat că este foarte important ca împlinirea a 109 ani de la nașterea Seniorului Coposu să fie marcați printr-un moment cu totul special: un eveniment dedicat celui pe care l-a iubit atât de mult și pe care l-a considerat mentorul său.

Între 18-21 mai, cu ajutorul Domnului, voi fi la Londra unde voi participa alături de dragul meu prieten, Părintele Cristian Borz, la o conferință dedicată Sfinxului de la Bădăcin și la o Sfântă Liturghie și un parastas în memoria celor doi mari titani ai României.

Îi mulțumesc din toată inima și-i sunt recunoscător Părintelui Eduard Fartan, rectorul Misiunii Greco-Catolice din U.K., pentru inițiativa avută acum 6 luni și pentru implicarea sa în acest pios omagiu pe care îl aducem eroului martir, Iuliu Maniu.

Mulțumesc domnului Claudiu Florian, director adjunct al ICR Londra, pentru deschidere și implicarea în acest proiect.

Nu în ultimul rând, vreau să mulțumesc și să-i fiu recunoscător Excelenței Sale, doamna ambasador, Laura Popescu, fără de care muuulte lucruri nu ar fi fost posibile.

Îmi doresc tare mult ca sala să fie plină. Sfinxul o merită pe deplin!”.

Alte articole

Ultimă oră