Germanul Juergen Klopp, fostul antrenor al echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va deveni Comandor de onoare al Ordinului Imperiului Britanic (CBE).
Premiul acordat de Regele Charles al III-lea al Marii Britanii reprezintă o recunoaştere a serviciilor aduse fotbalului şi comunităţii din Liverpool.
Distincţia a fost anunţată inţial de guvernul britanic în luna februarie, dar a fost ascunsă în mijlocul unei liste generale.
Agenţia de management a lui Klopp, Sportfive, a confirmat luni această informaţie, însă nu este clar dacă germanul a primit deja medalia care vine odată cu ordinul.
Juergen Klopp, în vârstă de 58 de ani, a câştigat titlul în Premier League şi trofeul Ligii Campionilor cu FC Liverpool, grupare pe care a pregătit-o între 2015 şi 2024.
Cetăţenii din afara Regatului Unit pot primi versiuni onorifice ale premiilor britanice.
Olandeza Sarina Wiegman, care a condus selecţionata feminină de fotbal a Angliei la câştigarea a două titluri de campioană europeană, este la rândul ei „Honorary Dame” (Doamnă de onoare), dar nu poate folosi acest titlu.


