9.9 C
Londra

Starmer promite Raiul pe Pământ

Premierul britanic Keir Starmer a lansat joi un program vast privind construirea de „noi oraşe”, prezentat ca fiind cel mai important program de după cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a răspunde crizei severe a locuinţelor din Marea Britanie.

Guvernul laburist, sosit la putere în iulie anul trecut, îşi propune să construiască 1,5 milioane de locuinţe până în 2029.

Keir Starmer a vizitat joi dimineaţă un şantier de construcţii din Milton Keynes, în nordul Londrei, pentru a dezvălui planurile guvernului său pentru „următoarea generaţie de noi oraşe”, cartiere „bine proiectate, frumoase, cu locuinţe la preţuri accesibile, cabinete medicale, şcoli şi transport public”.

Programul de construcţie va fi implementat după „un deceniu de declin în construcţia de locuinţe”, potrivit liderului laburist. „Pentru atâtea familii, a deveni proprietar este un vis îndepărtat”, a deplâns el situaţia imobiliară din ţară.

Keir Starmer a promis că „sute de mii de muncitori şi familii” din toată ţara vor beneficia de acest program.

Acesta este inspirat de planul guvernului laburist de la sfârşitul anilor ’40, care a permis construirea de noi zone urbane pentru a rezolva lipsa locuinţelor după cel de-al Doilea Război Mondial.

Criza imobiliară

Marea Britanie se confruntă cu o criză imobiliară de câţiva ani, oferta nereuşind să satisfacă cererea, care a crescut din cauza creşterii demografice.

Preţurile au crescut brusc şi, din cauza lipsei de locuinţe la preţuri accesibile, a fi proprietar a devenit inaccesibil pentru mulţi britanici, în special pentru tineri.

Peste 100 de locuri din Anglia au fost identificate pentru construirea noilor oraşe, fiecare având potenţialul de a găzdui „cel puţin 10.000 de case”, potrivit Downing Street.

Starmer s-a angajat să revizuiască legile privind amenajarea teritoriului pentru a permite dezvoltatorilor imobiliari să ocolească unele reglementări de mediu şi să construiască mai multe locuinţe.

Bev Craig, şefa Consiliului Municipal din Manchester, a salutat planul guvernului, subliniind că proiectul de construcţie Victoria North din oraşul ei este „unul dintre cele mai ambiţioase din Europa”.

Peste 15.000 de case urmează să fie construite acolo în decurs de 10 ani. Schema va permite „transformarea” zonelor industriale dezafectate şi a terenurile sub-utilizate din unele cartiere defavorizate din Manchester, a spus deputata laburistă.

Alte articole

Ultimă oră