La un an de la atacul fără precedent al mişcării islamiste palestiniene Hamas în Israel, premierul Keir Starmer i-a îndemnat duminică pe britanici „să susţină fără echivoc” comunitatea evreiască, într-un moment în care actele antisemite s-au înmulţit puternic în Regatul Unit.
„Trebuie să susţinem fără echivoc comunitatea evreiască şi să ne unim ca ţară”, a declarat liderul laburist într-un comunicat publicat cu ocazia marcării unui an de la atacul din 7 octombrie care a dus la moartea a 1.205 de persoane.
„Niciodată să nu închidem ochii în faţa urii”, a adăugat el, cu referire la explozia de acte antisemite.
Acte antisemite
Potrivit raportului unei asociaţii antirasiste, numărul de acte antisemite s-a triplat în Regatul Unit în ultimul an, cu peste 5.000 de incidente înregistrate.
Descriind 7 octombrie 2023 drept „ziua cea mai sumbră din istoria evreilor după Holocaust”, Starmer a susţinut că „durerea şi tristeţea” familiilor care au pierdut un apropiat în acest atac sângeros sunt „împărtăşite în toate casele din ţară”. „Un an mai târziu, această durere colectivă nu a scăzut şi nici nu a slăbit”, a subliniat el.
Totodată, Starmer a estimat că „nu trebuie să închidem ochii nici când civilii suportă consecinţele dezastruoase ale acestui conflict în Orientul Mijlociu” şi a îndemnat din nou la un armistiţiu în Fâşia Gaza sub asediu şi în Liban.
Ca represalii la atacul din 7 octombrie, Israelul a lansat o operaţiune militară care a făcut până acum
Duminică, mii de persoane s-au adunat în centrul Londrei pentru a omagia victimele atacului din 7 octombrie.