17.1 C
Londra

Scoția relaxează restricțiile anti-Covid

Autoritățile scoțiene au anunțat că vor relaxa, începând de astăzi, restricțiile impuse pentru a stopa pandemia de coronavirus.

În acest moment, Scoția se află pe o pantă descendentă în ceea ce privește numărul de infecții cu Omicron.

„Creşterea numărului de cazuri de COVID-19 provocate de varianta Omicron a culminat în prima săptămână a lunii ianuarie, iar noi ne aflăm acum pe pantă descendentă a acestui val de îmbolnăviri”, a declarat prim-ministrul Scoţiei, Nicola Sturgeon, în Parlamentul scoţian.

Premierul scoțian a mai transmis că îndeamnă populația la prudență.

Începând de astăzi, discotecile vor putea să se redeschidă, iar capacităţile de primire ale sălilor de spectacole vor fi crescute. În prezent, doar membrii din trei familii diferite puteau să se întâlnească în spaţii închise, iar această limită va fi la rândul ei anulată.

Munca la domiciliu va fi în continuare recomandă acolo unde este posibilă, iar măştile sanitare vor rămâne obligatorii în spaţiile publice închise şi în transportul în comun.

În Marea Britanie, fiecare naţiune constituentă decide propria politică în materie de sănătate.

Alte articole

Ultimă oră