cetateanul.uk

Rusia acuză Londra de blasfemie

Foto: Wikipedia

Foto: Wikipedia

„Este o blasfemie faţă de memoria Elisabetei a II-a”, a spus purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, referindu-se la faptul cu Rusia nu a fost invitată la funeraliile de luni ale reginei Elisabeta a II-a.

„Considerăm profund imorală această încercare britanică de a folosi tragedia naţională care a atins inimile a milioane de persoane în lume în scopuri geopolitice pentru o reglare de conturi cu ţara noastră”, şi-a exprimat regretul, într-un comunicat, Maria Zaharova (foto).

Purtătoare de cuvânt a diplomaţiei ruse a deplâns faptul că Regatul Unit foloseşte, în opinia sa, ofensivă rusă din Ucraina ca „pretext” pentru a nu invita niciun lider rus la funeraliile Elisabetei II-a care vor avea loc luni la Londra.

Paria

Simbol al statutului său de paria de acum din Occident, Rusia, alături de aliatul său belarus, precum şi de Myanmar şi Coreea de Nord, nu a fost invitată la funeraliile reginei, care a murit joia trecută la vârsta de 96 de ani.

„De acum, elitele britanice sunt alături de nazişti!”, a spus Zaharova, cu referire la importantul sprijin militar şi financiar oferit Kievului de Londra împotriva intervenţiei militare ruse.

Funeraliile reginei Elisabeta a II-a la Abaţia Westminster săptămâna viitoare constituie un eveniment diplomatic de anvergură, unde sunt aşteptate peste 100 de capete încoronate, şefi de stat şi alte personalităţi.

Absenţa Rusiei este o dovadă a relaţiilor diplomatice extrem de tensionate între Moscova şi Londra de mai mulţi ani, de la cazul Skripal în 2018 la conflictul din Ucraina.

Exit mobile version