cetateanul.uk

România este prezentă la Târgul Internaţional de Turism de la Londra

Foto: https://hub.wtm.com/

Foto: https://hub.wtm.com/

România este prezentă la Târgul Internaţional de Turism „World Travel Market” (WTM) de la Londra, desfăşurat în format Business-to-Business (B2B), în perioada 6 – 8 noiembrie, conform unui comunicat al Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT).

Pavilionul naţional, organizat de MEAT, este gazda a 40 de co-expozanţi din rândul agenţiilor de turism, asociaţiilor, patronatelor şi organizaţiilor profesionale de profil. Sunt prezente, totodată, unele dintre cele mai active Organizaţii de Management al Destinaţiei (OMD), precum şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.

Pe durata celor trei zile de manifestare expoziţională, fiecare co-expozant beneficiază de un spaţiu de întâlniri, amenajat special pentru o promovare eficientă în cadrul întâlnirilor B2B. De asemenea, standul României dispune de o zonă de conferinţe cu 16 locuri, unde vor fi susţinute 10 prezentări ce vor acoperi diverse aspecte ale ofertei locale, precum produsele de tip city break, serviciile SPA şi balneo sau turismul medical.

Promovarea prin BBC

WTM Londra reprezintă, totodată, locul ideal pentru prezentarea celor 8 filme de promovare a destinaţiei turistice România, realizate în colaborare cu producătorul britanic Charlie Ottley, cunoscut pentru documentarele sale „Wild Carpathia” şi „Flavours of Romania”.

Astfel, în cadrul unui eveniment organizat în stand, la care vor fi invitaţi şi jurnalişti ai postului de televiziune BBC, va fi difuzată seria de videoclipuri care reflectă frumuseţea ţării noastre în toate cele patru anotimpuri, precum şi atractivitatea altor patru forme de turism specifice.

România a fost o prezenţă constantă la WTM Londra, încă de la prima ediţie a târgului, organizată în 1980. Mai mult, Regatul Unit reprezintă o piaţă prioritară pentru ţara noastră, fiind situată în top 10 pieţe de interes, în funcţie de numărul sosirilor de turişti şi al înnoptărilor în unităţile de cazare.

Britanicii, aproximativ 50 de milioane dintre ei (75% din populaţie), călătoresc cel puţin o dată pe an în afara ţării în scopuri de business sau de agrement. Aceştia preferă diverse tipuri de experienţe turistice, precum destinaţii însorite, turism medical, turism cultural, city break-uri, turism de evenimente şi turism activ.

Exit mobile version