România a înregistrat o creştere cu 15,4% a cheltuielilor de protecţie socială, la nivelul anului 2023 faţă de datele raportate în anul anterior, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate marţi.
Potrivit sursei citate, în intervalul de referinţă, veniturile de protecţie socială au însumat 259,431 miliarde de lei, în creştere cu 12,1%, de la un an la altul, iar ponderea acestora în Produsul Intern Brut a fost de 16,2%, în scădere cu 0,5 puncte procentuale.
264,389 miliarde de lei
Totodată, cheltuielile privind protecţia socială (inclusiv costurile administrative ale schemelor de protecţie socială) s-au ridicat la valoarea de 264,389 miliarde de lei, din care 259,756 miliarde de lei au reprezentat cheltuieli cu prestaţiile sociale, în creştere cu 15,4% faţă de anul 2022, respectiv un plus de 15,2% pentru prestaţiile sociale). Ponderea cheltuielilor de protecţie socială în PIB a fost de 16,5%, situaţie similară cu cea din anul precedent.
Cheltuielile cu prestaţiile sociale (exclusiv costurile administrative şi alte cheltuieli), în 2023, au reprezentat 16,2% din PIB şi s-au menţinut la acelaşi procentaj ca în anul 2022.
Conform INS, ca şi în anii anteriori (2014-2023), protecţia socială a fost orientată cu precădere către acoperirea riscurilor legate de limita de vârstă (bătrâneţe) şi a celor de boală sau îngrijirea sănătăţii, care au implicat 48,5%, respectiv 28,5% din totalul cheltuielilor cu prestaţiile sociale.



