1.4 C
Londra

Rocsana Marcu recrutează medici și asistente pentru Marea Britanie

Fosta prezentatoare TV Rocsana Marcu s-a mutat de 2 ani în Anglia, la Londra. A început ca agent imobiliar și acum are și un al doilea loc de muncă – recrutează medici și asistente medicale din România care vor să lucreze în Marea Britanie, dar și studenție pentru universitățile din Anglia.

Pentru a deveni agent imobiliar, potrivit legislației din UK, a fost nevoită să dea mai multe examene pentru a primi o certificare.

„Am făcut toate cursurile ca să devin agent, am dat toate examenele, le-am luat pe toate cu brio. Dar practica m-a ajutat. Mi s-a părut foarte greu la început, pentru că majoritatea vânzătorilor aveau o părere destul de proastă despre nația noastră, din păcate, și cam toți te întreabă de la început de unde ești.

Chiar dacă susțin că nu-s rasiști, cam sunt. A trebuit să demonstrez că sunt bună în ce fac. Toți cei care mi-ai dat casele spre vânzare mi-au lăsat și cheile, au avut încredere în mine totală”, a declarat Roscana Marcu, pentru Fanatik.ro.

Alte articole

Ultimă oră