De vineri, intră în vigoare noi reguli pentru munca românilor în străinătate. Firmele de recrutare care nu le respectă riscă amenzi uriașe.
Concret, pentru protejarea muncitorilor de posibile abuzuri ale angajatorilor, Legea 296/2021, publicată marţi în Monitorul Oficial, prevede o nouă amendă pentru firmele de recrutare, cuprinsă între 25.000 şi 40.000 lei. Sancțiunile se vor aplica în cazul în care medierea între compania din străinătate şi lucrătorul român are altă finalitate decât stabilirea unui raport de muncă, scrie avocatnet.ro.
Printre obligaţiile nou introduse de lege în sarcina agenţilor şi a furnizorilor de servicii se numără: asigurarea că anterior deplasării lucrătorilor aceştia deţin toate documentele necesare accesului şi exercitării dreptului la muncă în statul de primire, asigurarea că lucrători plasaţi beneficiază de timp suficient pentru studierea ofertelor ferme de muncă înainte să le semneze (durata minimă alocată este de cinci zile pentru lucrătorii aflaţi la prima mediere şi de două zile pentru cei care au mai beneficiat de pe urma acestor servicii), suportarea costurilor repatrierii cetăţenilor români dacă aceştia au fost plasaţi în străinătate fără să fi fost îndeplinite condiţiile necesare pentru plasarea lucrătorului (existenţa unui contract de muncă sau document similar, asigurare medicală şi altele) – dacă aceste costuri nu sunt suportate de către angajator.
Legea introduce obligații și pentru lucrătorii români. Astfel, după semnarea contractului de mediere, dacă aceștia nu îşi respectă obligaţiile ce decurg din contract, vor fi sancționați cu amenzi de până la 200 de euro.