Surprinzătoarea și șocanta noastră contemporaneitate reușește să ne uimească cu personaje ce în alte vremuri în mod cert își găseau locul lor în spații mai puțin publice și probabil mici, așa cum e plăcerea unora. Am citit cu destulă indignare și revoltă cum un personaj de povești… albe să le zicem, care este, în mod ciudat, reprezentant al parlamentului european pentru drepturile LGBT și se numește Ricardo Simonetti, a realizat o ședință foto în care el, un bărbat în mod sigur, cu barbă deasă, a pozat ca Fecioara Maria cu Pruncul în brațe.
Caraghiosul sau demnul de milă și-a susținut năzbâtia, spunând că de ce nu am crede că Preasfânta Fecioară nu ar fi avut barbă, că nici Iisus nu a fost alb!? Te cutremuri când vezi atât de multă ignoranță concentrată într-o minte umană, ca să fiu elegant!
De ceva vreme, unii și-au făcut un obicei de a ne batjocori credința și valorile în numele libertății de exprimare, ofensând grav majoritatea locuitorilor lumii noastre. Sunt destui care-i privesc cu milă, gândindu-se că în mod evident au o suferință, poate psihică, pentru că altfel, pentru un om normal ar fi imposibil să debiteze asemenea enormități.
Dacă eliminăm această ipoteză ce le oferă circumstanțe atenuante, atunci rămâne numai cea a poziționării ofensive și denigratoare contra credinței, fapt reprimat de legea majorității țărilor civilizate. Dar, atunci avem de a face cu reprezentanți ai curentului neomarxist de negare a identității religioase, naționale și culturale ce, cu multă agresivitate, s-a făcut evident mai ales pe continentul nord american, cu acele grupuri ce au luat cu asalt statuile unor bravi și mari reprezentanți ai culturii anglo-saxone, sub puerile și superficiale pretexte.
Chiar și în Europa au fost voci ce mergeau pe această nefastă și anormală cale, ce ar fi dorit, de exemplu, dărâmarea statuii Amiralului Nelson, dar care erau foarte vocale în apărarea celor care au inaugurat, cu banii Chinei comuniste o statuie a lui Marx, călăul moral pentru zeci de milioane de oameni! Te îngrozești, dar atunci când le studiezi resorturile, vezi că este vorba de un asalt al unor grupări de extremă stângă, puternic pornit tocmai contra valorilor creștine.
Se uită că civilizația în sine este creația Creștinismului, iar Europa însăși este născută din valorile Evangheliei lui Hristos! Dar, aceste grupuri, fie atee, ori mai degrabă neopăgâne, deghizate numai sub masca ateismului, uzează de instrumentele lumii libere pentru a o subjuga.
Să ne gândim ce răspuns puternic și ferm au primit astfel de iresponsabili atunci când au jignit sentimentele musulmanilor din Europa! Au fost la un pas de a arunca în aer pacea continentului! Iar, musulmanii au înțeles că nu creștinii au ceva cu ei, ci o micro minoritate rea și agresivă, sub mască atee și cu ifose democratice batjocoresc crezul multor sute de milioane de oameni. Desigur, nu am nimic cu minoritățile de orice fel.
E dreptul lor să existe și să se manifeste, dar aceste drepturi încetează acolo unde încep drepturile noastre, ale celorlalți. Pentru că jignirile, ofensele și alte asemenea agresivități trebuie să aibă o limită, oricât de toleranți am fi. Și toleranți în sensul normal nu al ideologiei, de asemenea neomarxiste, a corectitudinii politice, calul troian menit să fărâme civilizația creștină.
Iisus este Fiul lui Dumnezeu Întrupat, Dumnezeu Adevărat, iar Sfânta Fecioară este Maica Domnului și oricine batjocorește aceste Persoane Sfinte, ne ofensează credința și ne jignește sentimentele religioase trebuie atenționat! Pentru niște micro minoritari agresivi nu este nevoie ca numele instituțiilor europene să fie întinat, iar idealul de unitate europeană să fie deturnat!
Sunt proeuropean convins, dar în sensul în care cred în fundamentele creștine ale continentului și lumii noastre și doresc Europa națiunilor aflată în simfonie de valori, în respect față de Evanghelia lui Hristos, fundamentală existenței noastre! Nu cred că libertatea de exprimare poate merge vreodată dincolo de limitele respectului celuilalt și nici nu cred că astfel de personaje caricaturale au ce căuta în spațiul public!Îmi mărturisesc credința creștină și cred cu tărie că nu valorile religioase trebuie exilate din spațiul public, ci aceste aberații ale unor minți bolnave, cum este exemplul de mai sus!
Avem datoria să aprofundăm, să promovăm și să ne trăim credința creștină, nepermițând nimănui batjocorirea ei, iar pentru acestea avem nenumărate mijloace. În special, mi-aș dori ca politicienii noștri care recurg la credință în marile momente electorale să ia o poziție fermă față de astfel de excese și să facă cele necesare pentru eliminarea din viața publică a unor astfel de caraghioși.
Suntem toleranți, dar niciodată slabi sau ignoranți! Tolerăm ceea ce trebuie, dar niciodată răul, pentru că răul trebuie întotdeauna eliminat, cu el nu se poate și nici nu trebuie să conviețuim!Cu Dumnezeu înainte!
Articol semnat de semnat de Pr. Dr. Ionuț Ghibanu, Vicar eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei și președintele Crucii Roșii Dâmbovița