Se împlinesc 100 de ani de când femeile din Marea Britaniei au putut concura organizat la probele de atletism.
La 18 august 1923, au fost inaugurate primele campionate britanice de atletism pentru femei, Women’s Amateur Athletic Association (WAAA).
Turneul a avut loc la Oxo Sport Grounds, în Downham, Bromley, sudul Londrei.
După primele jocuri mondiale ale femeilor din 1922 de la Paris şi cele trei olimpiade dedicate femeilor (1921, 1922 şi Jocurile mondiale ale femeilor din 1923) de la Monte Carlo, interesul pentru sportul feminin a crescut şi la nivel internaţional.
În 1922 a fost înfiinţată WAAA în Marea Britanie, an în care au avut loc mai multe întâlniri la nivel naţional ale femeilor.
Au urmat SUA
După ce WAAA a organizat primele campionate oficiale pentru atletism feminin din Marea Britanie, în acelaşi an, în SUA, „Uniunea Atletică pentru Amatori” (AAU) a sponsorizat primul campionat naţional pentru femei la atletism, în 29 septembrie 1923.
La primele campionate britanice de atletism pentru femei, participantele au concurat în 11 probe: alergare 100, 200, 400 şi 800 de metri, ştafetă 600 de metri, cursa de 110 metri garduri, săritură în înălţime, săritură în lungime, aruncarea greutăţii, a suliţei şi mers pe pistă (marş) 800 de metri.
Au fost stabilite atunci trei recorduri mondiale neoficiale de către alergătoarea Mary Lines la 400 de metri şi la 110 metri garduri, precum şi de Edith Trickey la marş 800 de metri.
Totodată, au mai obţinut medalii de aur la competiţia menţionată: Eileen Edwards, Hilda Hatt, Florence Birchenough şi Sophie Eliott-Lynn. Medalii de argint şi/sau de bronz au câştigat: Rose Thompson, Louise Low, Gladys Lane, Ivy Lowman, Beatrice Manton, E. Willis, Betty Keeling, Evelyn Harris, Vera Palmer, P. Batt, Phyllis Hall, Sylvia Stone, D. Clark.
Turneul a reprezentat o promovare uriaşă pentru sportul feminin. De altfel, mai multe dintre sportivele participante au concurat şi la Olimpiada feminină din 1924 de la Stamford Bridge, Fulham, Londra.
Pioniera
Mary Lines (1893-1978) a fost poate cea mai cunoscută atletă din generaţia ei şi o adevărată pionieră a sprintului feminin, a stabilit un total de 33 de recorduri mondiale între 1921 şi 1924.
De notat că, în 1921, a avut loc prima Olimpiadă feminină de atletism, arată site-ul www.cosr.ro.
În acel an, concurente din cinci ţări – Franţa, Italia, Norvegia, Elveţia şi Marea Britanie – au participat la cele dintâi întreceri feminine oficiale internaţionale de atletism, care au avut loc pe o pistă amenajată în incinta poligonului de tir. Acest tip de sport era o distracţie aristocratică foarte populară la începutul secolului al XX-lea când oaspeţii bogaţi cazaţi la hotelul din apropiere se distrau luând la ţintă porumbei de lut, în momentele în care nu câştigau sau pierdeau averi la mesele cazinoului.
Olimpiada feminină de la Monte Carlo din 1921 a inclus zece probe atletice, iar alte sporturi, printre care gimnastica şi baschetul, au fost demonstrative. Vedeta incontestabilă a Olimpiadei a fost britanica Mary Lines, care a cucerit aurul la 60 metri şi 250 metri şi argintul la 800 metri. De asemenea, ea s-a clasat pe primul loc la săritura în lungime şi a ajutat echipa ţării sale să câştige ştafetele 4x75m şi 4x175m.