Deși Palatul Buckingham nu a confirmat pentru moment informaţia că Regele Charles al III-lea se pregătește pentru primele vizite în străinătate, acestea nefiind anunţate cu mult timp înainte din motive de securitate, presa vorbește deja despre ele.
Potrivit mass-media germane, Regele se va afla în Germania în perioada 29-31 martie şi se va adresa Bundestagului pe 30 martie.
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii va sosi în vizită la Berlin la sfârşitul lunii martie şi va rosti un discurs în Bundestag, camera inferioară a Parlamentului german, a declarat joi deputata Katja Mast pentru dpa.
Legăturile Germaniei cu Marea Britanie sunt foarte importante pentru Europa şi întreaga lume, mai ales după Brexit şi invazia Rusiei în Ucraina, a mai spus ea.
În timpul vizitei în Germania, regele Charles, în vârstă de 74 de ani, şi soţia sa, Camilla, vor merge şi în oraşul-port Hamburg.
La Paris
Vizita în Germania nu va fi însă prima călătorie în străinătate a lui Charles în calitate de monarh, potrivit presei franceze, care a relatat că acesta intenţionează să meargă mai întâi în vizită la Paris.
Preşedintele Emmanuel Macron l-a invitat pe regele Charles în capitala Franţei cu ocazia funeraliilor de stat ale reginei Elisabeta a II-a de anul trecut.
Ziarul Le Parisien a scris în ianuarie că Regele Charles urmează să meargă în vizită la Parlamentul francez şi să se întâlnească cu Anne Hidalgo, primarul Parisului. Pentru moment, nu există nicio confirmare oficială în acest sens.
Regele Charles este şeful statului britanic de la moartea mamei sale, regina Elisabeta a II-a, pe 8 septembrie 2022. Ceremonia de încoronare este programată pentru data de 6 mai.