cetateanul.uk

Primarul Londrei: Măștile ar trebui să rămână obligatorii în transportul public

FOTO: Skitterphoto/Pixabay.com

FOTO: Skitterphoto/Pixabay.com

Primarul Londrei, Sadiq Khan, cere Guvernului Marii Britanii să păstreze regula ca masca de protecție în transportul public să rămână obligatorie, în contextul în care premierul Boris Johnson a anunțat că vor fi eliminate majoritatea restricțiilor din Regat de pe 27 ianuarie.

Primarul Londrei Sadiq Khan a spus că portul unei măşti este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le pot face oamenii pentru a preveni răspândirea virusului.

El a afirmat că lupta împotriva virusului nu s-a încheiat. „Portul unei măşti faciale este unul dintre cele mai importante şi uşoare lucruri pe care le putem face cu toţii pentru a preveni răspândirea COVID-19 şi guvernul ar trebui să-şi regândească planurile şi să menţină legislaţia pentru a le face obligatorii în transportul public, precum şi în magazine şi în locurile din interior”, a spus el.

„Asta asigură că regulile sunt clare şi consistente şi, crucial, înseamnă că acţiunea de punere a lor în aplicare poate fi efectuată în reţeaua noastră de transport”, a adăugat el.

„Dacă am aflat ceva din această pandemie, este că nu trebuie să ne complacem şi să anulăm toate sacrificiile şi munca noastră grea”, a mai spus Khan.

„Le cer tuturor din capitala noastră să facă ce trebuie şi să continue să poarte masca când călătoresc cu serviciile TfL (Transport for London) pentru a continua să ne protejeze pe toţi şi a preveni ca noi restricţii să fie necesare mai târziu”, a făcut apel primarul Londrei.

El a fost susţinut de Manuel Cortes, secretar general al Asociaţiei personalului salariat din transporturi, care a spus: „Ca întotdeauna, sindicatul nostru pune pe primul plan sănătatea publicului şi ştim că măştile faciale ajută la reducerea transmiterii virusului şi va da publicului încredere în transportul public”.

Exit mobile version