6.7 C
Londra

Presa britanică despre soarta lui Gareth Southgate după finala EURO 2024

Presa britanică a evidenţiat, luni, agonia continuă a Angliei după ce a pierdut finala Campionatului European de fotbal – EURO 2024, afirmând că Spania „a rupt inima Angliei” şi anticipează că misiunea selecţionerului Gareth Southgate ar putea ajunge la final.

Ziarul The Times scrie că Spania a înscris un gol în ultimul minut „pentru a rupe inima Angliei la final” şi adaugă că jucătorii englezi nu au riscat suficient pentru a merita mai mult.

„Pentru Spania, tinerii, vibranţi, talentaţi şi curajoşi au venit să reuşească la Berlin, iar Anglia a venit pur şi simplu să reziste”, a adăugat cotidianul.

Spaniolii, orchestraţi de Dani Olmo şi conduşi de străluciţii lor tineri Nico Williams şi Lamine Yamal, au avut 63 la sută posesie, ceea ce demonstrează superioritatea lor, a adăugat The Times.

„Agonia continuă”

Ziarul The Guardian subliniază că Spania a „zdrobit visul Angliei la EURO 2024” şi a adăugat că „dacă fotbalul se întoarce acasă, este doar pentru că el aparţine Spaniei”.

Pentru Telegraph, „agonia continuă” şi probabil finalul selecţionerului englez.

Selecţionata Spaniei a câştigat Campionatul European de fotbal – EURO 2024, duminică seara, pe Olympiastadion din Berlin, după ce a învins Anglia în finală, cu scorul de 2-1 (0-0).

Spania a devenit prima echipă cu patru titluri europene, după cele obţinute în 1964, 2008 şi 2012.

Nico Williams (47) şi Mikel Oyarzabal (87) au marcat pentru ”La Roja”, în timp ce golul englezilor a fost reuşit de Cole Palmer (73).

Alte articole

Ultimă oră