17 C
Londra

Povestea tânărului român care a devenit milionar în Londra

Un tânăr român de 22 de ani, originar din Iași, a reușit să devină unul dintre cei mai tineri milionari din Londra. Beniamin Moisă și-a îndeplinit visul, iar povestea lui de viață este una de film. A plecat de acasă când avea doar 19 ani. A terminat liceul și a plecat spre Londra doar cu bani de drum pe care îi împrumutase de la fratele său.

„M-am dus pe șantier, voiam să fac ceva. Am fost și m-am angajat la români. Și m-au muncit românii, de nu știam ce e cu mine. Când ajungeam acasă eram mort de oboseală.

De la bocanci aveam sânge la picioare. Primul meu salariu a fost pe trei săptămâni, 900 de lire. Puteam să-mi plătesc chiria, să am bani de transport și să îmi cumpăr mâncare, atât. După ce mi-am terminat facultatea, mi-am pus engleza cât de cât la punct”, a declarat Beniamin Moisă la emisiunea Teo Show, de pe Kanal D.

Pentru că era foarte muncitor și învăța foarte repede, patronul său l-a pus coordonator pe șantier. După aceea, Beniamin a deschis larg ochii și a început să vadă oportunitățile care sunt în acest domeniu. Acum conduce un business și lucrează mai mult de la birou.

„Noi luăm proiecte de la zero și le ducem până la final. Asta pe parte de construcție. Noi facem și real estate. Avem mai mult de cinci case pe care le închiriem la oameni. Fratele meu face tot planing-ul pentru alte companii. De exemplu, vine o companie fără documentație. Noi avem documentație, avem relații-contracte și noi îi ajutăm pe ei. Ei știu că construiască, dar nu au documentație. 60 % dintr-un proiect este documentația. Un proiect poate avea și până la 140 de pagini. Fratele meu creează proiectul cap-coadă. Noi nu facem numai construcții, dar facem și consiliere juridică. Este o ramificație de business-uri”, a povestit Beniamin, pentru life.ro.

Alte articole

Ultimă oră