cetateanul.uk

Povestea românului care a zburat până la Londra pe o roată a avionului. Ce face acum

FOTO: Lars_Nissen/Pixabay.com

FOTO: Lars_Nissen/Pixabay.com

În 2010, o știre care îl avea ca personaj principal pe un tânăr român făcea înconjurul Europei. Andrei Culea, din satul Cochirleni, județul Constanța, care avea atunci numai 20 de ani, ateriza la Londra, în Marea Britanie. Avionul cu care a călătorit era al familiei regale din Dubai și decolase din Viena.

Marele șoc însă era faptul că tânărul din Cochirleni zburase cu avionul agățat pe trenul de aterizare. În ciuda temperaturilor foarte scăzute, românul a supravețuit zborului și a fost descoperit mai mult mort decât viu.

A devenit personaj de interes pentru presa internațională și în special pentru cea britanică. A fost internat în spital și s-a pus pe picioare după câteva săptămâni. Însă, după o vreme în care a și lucrat în Londra, așa cum își dorea, au început să-i apară probleme de sănătate și a fost nevoit să se întoarcă acasă, în satul natal.

Apropiații spun că tânărul s-a izolat nu mai comunică cu nimeni, e mereu pe drumuri și face zeci de kilometri zilnic spre Megidia și Constanța pe jos.

Apropiații cred că zborul respectiv i-ar fi dat peste cap toată viața, iar probleme de de sănătate de acolo i se trag.

În prezent, tânărul, care acum are 31 de ani, este vizitat periodic de reprezentanții serviciilor de asistență socială ale primăriei și trăiește dintr-o indemnizație de handicap, de 350 de lei pe lună.

Exit mobile version