cetateanul.uk

Poliția îl lasă-n pace pe Boris Johnson și ia în colimator Partidul Conservator

Boris Johnson

Boris Johnson

Nu va fi mai fi declanşată o nouă anchetă asupra unor eventuale alte încălcări de către fostul prim-ministru Boris Johnson a restricţiilor sanitare anti-COVID, a anunţat marţi Poliţia britanică.

În schimb, Serviciul de Poliţie Metropolitană din Londra a decis să redeschidă o anchetă asupra unui Revelion la sediul Partidului Conservator în decembrie 2020, după publicarea, luna trecută, a unei înregistrări video unde se pot vedea membri ai partidului dansând şi glumind în legătură cu restricţiile anti-COVID. O altă reuniune, pe 8 decembrie 2020 la Parlament, va face de asemenea obiectul unei anchete.

După ce au examinat noi elemente semnalate în mai de serviciile guvernului asupra unor posibile încălcări în perioada iunie 2020 – mai 2021 la Downing Street şi Chequers, reşedinţa de la ţară a prim-miniştrilor britanici, poliţia din Valea Tamisei şi cea din Londra au conchis că aşa-zisele evenimente „nu întrunesc criteriile retrospective pentru a deschide o anchetă”, potrivit unui comunicat al Scotland Yard.

Cele două servicii de poliţie „continuă să-şi rezerve dreptul de a revizui aceste evaluări dacă noi dovezi semnificative” vor apărea, precizează cu toate acestea textul.

„A minţit deliberat”

O comisie de anchetă parlamentară a conchis luna trecută că Boris Johnson a minţit deliberat în Parlament cu privire la petrecerile din Downing Street în timpul pandemiei de COVID-19, afirmând că toate regulile sanitare fuseseră respectate.

Cu câteva zile mai devreme, Boris Johnson, informat în legătură cu concluziile acestei comisii, demisionase din funcţia sa de parlamentar, acuzând un asasinat politic.

Sancţionat cu o amendă de poliţie, Johnson a fost constrâns să demisioneze din funcţia sa de premier în iulie 2022, după o succesiune de scandaluri, printre care cel privind petrecerile din Downing Street.

Exit mobile version