1.3 C
Londra

Poftiți la Festivalul sculptorilor cu drujba de la Vaideeni!

Festivalul sculptorilor cu drujba de la Vaideeni se va încheia sâmbătă, cu un concurs de speed carving, în care fiecare dintre artiştii participanţi va trebui să realizeze în maximum o oră o lucrare ce le va fi oferită apoi celor care vor fi prezenţi la festivitatea de închidere în cadrul unei tombole.

Satul Cerna din comuna Vaideeni răsună zilele acestea de sunetul drujbelor artiştilor veniţi din toate colţurile ţării la Festivalul Naţional al Sculptorilor cu Drujba, eveniment ajuns anul acesta la cea de-a şaptea ediţie.

O artă relativ nouă, sculptura cu drujba a devenit un reper pentru comuna vâlceană încă din 2017, când a avut loc prima ediţie a acestui festival, unic în România la acea vreme, pentru că nu sunt mulţi în ţară cei care se încumetă să dea formă lemnului cu această unealtă folosită de regulă pentru a distruge, şi nu pentru a crea, scrie Agerpres.

De la an la an, evenimentul din Vaideeni a crescut însă şi tot mai mulţi artişti au venit în localitatea vâlceană, atraşi de frumuseţea locurilor, dar şi de temele alese de organizatori. La fel este şi anul acesta, când provocarea dată participanţilor de organizatori este „reîntoarcerea”, un fel de pledoarie pentru redescoperirea frumuseţii acestei zone aparte din judeţul Vâlcea.

„Reîntoarcerea”

„Tema este una de suflet. Îi spunem cumva reîntoarcerea. Este o zonă în care aş dori ca oamenii să se reîntoarcă, este o zonă pe care aş vrea să o arăt lumii întregi cât este de frumoasă şi aş vrea să-i încurajez pe tineri să se reîntoarcă în zona aceasta. Fac absolut totul în sensul de a sensibiliza puţin tinerii să vadă că se poate înfrumuseţa zona de către noi, nu de către altcineva. Tema este 75% destinată locurilor publice. Înfrumuseţăm şi realizăm un arbore al vieţii cu rădăcini bine înfipte în pământ aici, la Cerna”, spune Adrian Bondoc, gazda acestui eveniment.

Participanţii de anul acesta sunt din toate zonele ţării. Unii sunt pentru prima dată la Vaideeni, dar deja îşi doresc să revină, deşi evenimentul este abia la început.

Alte articole

Ultimă oră