3.5 C
Londra

Piesă surpriză la Phoenix Theatre din Londra

Serialul SF Stranger Things de pe Netflix a fost adaptat într-un spectacol de teatru la Londra, care dezvăluie originile „lumii răsturnate”.

Premiera spectacolului „Stranger Things: The First Shadow” a avut loc joi seară la Phoenix Theatre din cartierul londonez West End în prezenţa unor celebrităţi, printre care s-au aflat unul dintre protagoniştii serialului TV original, David Harbour, şi soţia lui, cântăreaţa britanică Lily Allen.

Această adaptare teatrală, un prequel al serialului fenomen, ajuns la cel de-al patrulea sezon, care a fost lansat în luna mai, are o acţiune plasată tot în micul oraş american Hawkins, din statul Indiana, cu 20 de ani înaintea evenimentelor relatate în „Stranger Things”.

Povestea

Spectacolul de teatru prezintă povestea unor personaje emblematice, precum Jim Hopper şi Joyce Byers – interpretate de David Harbour şi Winona Ryder în serial -, care se luptă cu „umbre ale trecutului” într-o producţie ce combină elemente horror, SF şi de aventuri.

Show-ul le promite spectatorilor să îi aducă „la începutul poveştii din ‘Stranger Things’ şi ar putea deţine cheia pentru finalul serialului”, au precizat creatorii săi.

Această adaptare teatrală a fost pusă în scenă de Stephen Daldry (cunoscut pentru „The Crown”, „Billy Elliot”) şi scrisă de Kate Trefry, care a participat şi la scrierea scenariului pentru serialul TV alături de creatorii acestuia, fraţii Duffer. Netflix se numără printre producători, alături de britanica Sonia Friedman, o obişnuită a spectacolelor puse în scenă pe West End, la Londra, şi pe Broadway, la New York.

Serialul „Stranger Things”, care readuce la viaţă estetica pop a anilor 1980, este unul dintre cele mai mari succese ale platformei de streaming Netflix după lansarea sa din 2016. Cu o acţiune plasată la o generaţie după cea din spectacolul de teatru, acest serial prezintă aventurile unui grup de adolescenţi care se luptă cu monştri veniţi dintr-o dimensiune paralelă, denumită „lumea răsturnată”.

Cel de-al patrulea sezon al său, care este penultimul, a fost vizionat de 140 de milioane de telespectatori din lumea întreagă, potrivit datelor comunicate de platforma Netflix.

Alte articole

Ultimă oră