Partidul Naţional Scoţian (SNP), pro-independenţă, aflat la putere în Scoţia, a scăzut în intenţiile de vot la un nivel nemaiîntâlnit din 2014, de la momentul de după referendumul eşuat pentru independenţă, indică uultimul sondaj de opinie.
Datele firmei de cercetare, care a intervievat 1.032 de adulţi scoţieni între 17 şi 20 aprilie, arată că doar 38% dintre aceştia ar vota pentru SNP în cazul unor alegeri regionale, faţă de 50% care au declarat că ar face acest lucru în decembrie anul trecut.
Formaţiunea pro-independenţă, care guvernează din 2007, cu majoritate absolută între 2011 şi 2016, trece printr-o criză după demisia, în februarie, a liderului său Nicola Sturgeon, înlocuită de Humza Yousaf, şi care acum se vede legată de o anchetă a poliţiei privind gestionarea finanţelor partidului.
A treia forţă din Parlamentul britanic
Acesta este primul sondaj privind intenţia de vot care este realizat de YouGov de când Yousaf, candidatul continuităţii, a preluat, pe 29 martie, conducerea guvernului scoţian şi reflectă provocarea cu care se confruntă pentru a menţine controlul asupra Parlamentului de la Edinburgh.
Impactul asupra SNP, care este a treia forţă politică din Parlamentul britanic, este mai slab în cazul unor alegeri generale în Regatul Unit, unde ar obţine 37% din voturi în Scoţia (faţă de 39% anterior), în timp ce laburiştii ar fi votaţi de 28% (un punct procentual mai puţin) iar conservatorii de 17% (+1).
Potrivit sondajului, sprijinul pentru independenţa Scoţiei rămâne neschimbat faţă de luna trecută, cu 46% dintre respondenţi care spun că ar vota „Da” şi 54% care s-ar pronunţa contra.