1.4 C
Londra

Pandemia anti-„rasistă” face ravagii și-n rugby-ul englez

După ce la începutul acestui an anunţa că renunţă la emblema care reprezenta un şef de trib indian, clubul englez de rugby Exeter Chiefs, care evoluează în prima ligă, Premiership, a anunţat că renunţă la imnul său tradiţional, intitulat Tomahawk Chop, pentru a nu mai afecta sentimentele nativilor indieni nord-americani.

Imnul era intonat la fiecare meci al echipei disputat pe teren propriu, pe Sandy Park Stadium.

Supusă unor critici și presiune constante, conducerea grupării informa că după ce a analizat „serios” situaţia a decis să înlocuiască figura nativului indian cu cea a unui luptător celt, însă a precizat că se va menţine denumirea Chiefs (Șefii) a echipei, deşi şi aceasta se cerea să fie schimbată.

În decembrie 2021, directorul sportiv al clubului Exeter Chiefs, Rob Baxter, afirma că are nevoie de mai mult timp pentru a putea lua o decizie în legătură cu schimbarea logo-ului echipei, aşa cum au cerut unele organizaţii pentru apărarea drepturilor indienilor americani şi unele formaţii rivale din campionatul englez.

Presiunea NCAI și a rivalilor din Londra

În toamna trecută, Congresul Naţional al Indienilor Americani (NCAI) a cerut clubului Exeter Chiefs să renunţe la emblema reprezentând un nativ indian, fiind pusă o mare presiune pe club pentru a-şi schimba branding-ul.

„Cererea noastră este clară, imaginile mascotelor aşa-zis tematice, cu indieni, de fapt nişte stereotipuri dezumanizante, trebuie să dispară”, declara atunci Dante Desiderio, directorul executiv al NCAI.

De asemenea, organizatorii Premiership – prima ligă valorică de rugby din Anglia – au fost solicitaţi să dea un răspuns în privinţa ţinutei unor fani ai echipei Exeter Chiefs, care se costumează la meciuri precum nativii indieni din America de Nord.

Solicitarea a fost înaintată oficialilor Premiership de către conducerea clubului de rugby London Wasps, o mare rivală a lui Exeter. Clubul londonez a luat această iniţiativă după ce conducerea lui Exeter nu a impus nicio restricţie grupurilor de suporteri ai lui Chiefs.

London Wasps s-a adresat şi Federaţiei engleze, mai precis noului Grup de lucru format în cadrul RFU pentru Diversitate şi Incluziune, cerând ca problema să fie abordată „cât se poate de serios”.

În 2020, logo-ul echipei Exeter Chiefs a fost motiv de polemică după ce un grup intitulat „Exeter Chiefs for Change” s-a adresat conducerii clubului pentru a schimba emblema formaţiei, considerată a fi „rasistă”. O petiţie iniţiată de acest grup a strâns 2.000 de semnături, însă o altă petiţie, a fanilor care nu vor modificarea, a strâns un număr similar.

„Trecutul imperial uitat al Marii Britanii”

Un specialist în istoria nativilor americani a îndemnat conducerea grupării să renunţe la imaginea sa, care reprezintă un şef de trib indian, şi la apelativul „chiefs”. Dr. Rachel Herrmann, de la Universitatea din Southampton, reclama echipa de rugby, redenumită Chiefs în 1999, pentru utilizarea unei imagini a unui nativ american, opinând că evocă „trecutul imperial uitat al Marii Britanii”.

Cu o situaţie asemănătoare s-a confruntat în 2020 şi clubul de fotbal american Washington Redskins.

Exeter Chiefs, fostă campioană a Angliei, a încheiat pe locul 7 în clasament ediţia trecută din Premiership.

Alte articole

Ultimă oră