12.1 C
Londra

Ordinul de Orania a scos în stradă o jumătate de milion de nord-irlandezi

Pentru a-şi arăta ataşamentul faţă de Regatul Unit, într-un moment în care provincia britanică se află în plin impas politic, sute de mii de unionişti protestanţi au participat marţi la tradiţionalele marşuri ale Ordinului de Orania din Irlanda de Nord.

Cu o prezenţă totală estimată de aproape 500.000 de participanţi la aceste defilări în întreaga Irlandă de Nord, aceste marşuri ale Ordinului de Orania, sărbătorite în fiecare an la 12 iulie, comemorează victoria regelui protestant William al III-lea de Orania-Nassau asupra rivalului său catolic James al II-lea în 1690.

Peste 250 de focuri de tabără au fost aprinse luni seara în întreaga provincie în comunităţile unioniste pentru a marca începutul festivităţilor.

Înainte de acordul de pace încheiat în 1998, conflictul dintre unionişti – în principal, protestanţi şi susţinători ai menţinerii provinciei sub coroana britanică – şi republicani – mai ales catolici şi militanţi pentru reunificarea insulei – a făcut 3.500 de morţi.

Cocteiluri molotov

De altfel, sărbătorile Ordinului de Orania au loc mereu sub supraveghere atentă, cu 2.500 de ofiţeri mobilizaţi marţi pentru a evita orice debordare.În prezent, autorităţile tratează drept o crimă motivată de ură un incident petrecut joi în care au fost aruncate cocteiluri molotov şi cărămizi la locul unui foc de tabără. Organizarea unui astfel de incendiu a stârnit furia locuitorilor republicani care locuiau în apropiere.

Pe de altă parte, marşurile au avut loc în acest an într-un moment în care Irlanda de Nord se află în centrul tensiunilor dintre Regatul Unit şi Uniunea Europeană din cauza acordului post-Brexit care ar trebui să guverneze relaţiile lor.

Protocolul nord-irlandez prevede protejarea pieţei unice europene fără a provoca revenirea la o demarcaţie fizică între provincia britanică şi Republica Irlanda, membră a UE, pentru a evita fragilizarea păcii semnate în 1998.

Dar unioniştii, denunţând crearea unei frontiere în Marea Irlandei chiar în interiorul Regatului Unit, se opun ferm acesteia.

Din mai, unioniştii blochează instituţiile provinciei refuzând să intre în executivul local alături de republicanii din Sinn Fein – mari câştigători ai alegerilor locale din mai – în virtutea împărţirii puterii, atâta timp cât controalele nu sunt abandonate.

Guvernul britanic a prezentat astfel un proiect de lege în prezent studiat în Parlament pentru a trece peste unele dintre obligaţiile sale prevăzute în acord, un demers considerat ilegal de UE care lasă să planeze ameninţarea unor represalii comerciale.

Executivul de la Londra îşi justifică proiectul prin necesitatea de a încerca să rezolve impasul politic din provincia britanică şi a-i convinge pe unionişti să participe la guvernul local.

Alte articole

Ultimă oră