24.2 C
Londra

Neînţelegeri între preşedintele Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan

Deputatul PSD Mihai Weber a declarat vineri că blocajul în care se află ţara noastră este generat de interese şi orgolii din partea posibililor parteneri ai PSD care nu reuşesc să se înţeleagă, deşi România se confruntă cu nevoia acută de stabilitate, iar desemnarea premierului este amânată din cauza unor neînţelegeri dintre preşedintele Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan.

„Partidele mici cu pretenţii mari îşi dau cu vioara-n cap! Cele două partide mici care se bat pentru a prelua conducerea, deşi nu au primit votul de încredere din partea românilor, nu reuşesc să ajungă la un consens. Se întrec în majorări de taxe şi impozite, în disponibilizări, reduceri de pensii şi salarii, etc, iar populaţia asistă la această piesă proastă, cu buget redus, fără nicio putere. Noi am demonstrat seriozitate şi responsabilitate faţă de ţară, într-un context extrem de dificil şi suntem deschişi oricărui dialog constructiv! Desemnarea premierului este amânată din cauza unor neînţelegeri dintre preşedintele Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan„, a scris Weber pe Facebook.

El a adăugat că „stăruinţa de care liderii PSD au dat dovadă” în tot acest timp, în care s-a negociat constituirea unei coaliţii de guvernare şi desemnarea unui premier, reprezintă dovada faptului că, în orice situaţie, „suntem partenerii loiali oamenilor şi nu suntem conduşi de alte interese”.

„Blocajul în care se află ţara este generat de interese şi orgolii din partea posibililor parteneri ai PSD, care nu reuşesc să se înţeleagă, deşi ne confruntăm cu nevoia acută de stabilitate! Prelungirea acestei situaţii este în dezinteresul României, blocată între un guvern interimar, aflat într-o stare de expectativă şi un viitor executiv! În ceea ce ne priveşte, am făcut tot posibilul să punem lucrurile cap la cap şi să asigurăm un echilibru pentru viitorul României. PSD a câştigat alegerile parlamentare din 2024, iar datorită acestui lucru putem pune stavilă avalanşei de măsuri pe care celelalte partide politice le propun, deşi efectele lor sunt în defavoarea oamenilor! Interesul nostru este acela de a apăra categoriile vulnerabile şi clasa de mijloc a societăţii, vitregită de propunerile celorlalte partide politice”, a afirmat acesta.

„Un nu categoric” vânzării companiilor de stat

Weber a precizat că social-democraţii nu vor ceda în faţa presiunilor şi spun „un nu categoric” vânzării companiilor de stat sau comisioanelor pentru anumite tranzacţii şi multor altor măsuri haotice, negândite îndeajuns.

„Suntem consecvenţi în ceea ce priveşte abordarea guvernării şi îi asigurăm pe oameni că nu vom accepta compromisuri care i-ar putea afecta! Nu acceptăm să intrăm la guvernare decât dacă programul viitorului premier respectă bazele proiectului de dezvoltare a României, propus de PSD”, a încheiat acesta.

Alte articole

Ultimă oră