S-a născut la 19 iunie 1899, în Bucureşti, ca fiu al Mariei Vişan şi al funcţionarului Tache Căpitănescu. A fost adoptat de familia lui Constantin Călinescu din Iaşi.
Este vorba de George Călinescu, personalitate enciclopedică a culturii şi literaturii române, critic, istoric literar, scriitor, publicist, membru titular activ al Academiei Române.
George Călinescu (născut Gheorghe) şi-a petrecut copilăria la Iaşi, unde a urmat şcoala primară „Carol I” (1906-1907), continuată la Bucureşti, la „Cuibul cu barză” (1908-19010). A urmat apoi, gimnaziul şi liceul la „Dimitrie Cantemir”, „Gheorghe Lazăr” (1910-1916) şi „Mihai Viteazul” (1917) din Bucureşti.
A făcut studii de filologie şi paleografie (descifrarea, autentificarea şi datarea documentelor vechi) la Facultatea de Litere din Bucureşti (1919-1923). Încă din primul an al facultăţii, a avut diverse colaborări la reviste literare. A debutat în „Sburătorul”, cu versuri şi aforisme (1919). În timpul studenţiei, a fost custode la biblioteca facultăţii şi paleograf la Arhivele Statului.În 1921, a călătorit în Italia, cu prilejul editării revistei „Roma”, al cărei singur redactor va deveni ulterior. Între 1923-1928, a fost bursier al statului la Şcoala Română din Roma, unde, la recomandarea lui Vasile Pârvan şi Ramiro Ortiz, a studiat documente referitoare la propaganda catolică din Ţările Române. Cercetările sale arhivistice se concretizează în două studii în limba italiană (1925, 1930).
Revenit în ţară, între 1928-1935 s-a dedicat activităţii didactice, ca profesor de filosofie şi limba italiană la licee din Timişoara şi Bucureşti. În acelaşi timp, a colaborat la o serie de reviste culturale sau s-a ocupat cu editarea unor periodice precum „Sinteza” (1927) şi „Capricorn” (1930). Timp de doi ani, între 1933-1935, a fost redactor principal al revistei „Viaţa Românească”, alături de Mihail Ralea.
Odată cu doctoratul în Litere luat la Universitatea din Iaşi (1936), cu o lucrare pe tema operei eminesciene, a început cariera sa universitară: conferenţiar la Catedra de estetică şi critică literară din Iaşi. În 1942, a devenit profesor titular. Tot la Iaşi, alături de activitatea profesorală, s-a implicat în publicistica literară, editând prima serie a săptămânalului „Jurnalul literar” (1939). Transferat la Bucureşti ca şef al Catedrei de literatură română modernă, la Facultatea de Litere (1945), a continuat activitatea de editor, conducând periodicele „Tribuna poporului” (1944), „Lumea” (1945) şi „Naţiunea” (1946).
Parlamentar comunist
Din 1949, a preluat conducerea Institutului de Istorie literară şi folclor, al cărui director a rămas până la sfârşitul vieţii. În 1952, a iniţiat revista Institutului, intitulată „Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor”. În ultimii ani ai vieţii, a publicat săptămânal „Cronica mizantropului” (începută în „Adevărul literar”, în 1937, şi continuată în „Jurnalul literar” din 1939), rubrică de mini-eseuri de artă şi literatură, găzduită de „Contemporanul”. A fost profesor onorific la Facultatea de Filologie din Bucureşti.A fost ales, în 1946, deputat de Botoşani în primul parlament comunist de după război, mandatul său fiind reînnoit pentru toate legislaturile următoare până la sfârşitul vieţii.
Debutul editorial îl reprezintă monografia „Viaţa lui Mihai Eminescu” (1932), lucrare apreciată de critici literari precum Garabet Ibrăileanu şi care l-a impus ca pe un nume în rândul exegeţilor eminescologi. Seria monografiilor continuă cu „Opera lui Mihai Eminescu” (în cinci volume, 1934-1936), „Viaţa lui Ion Creangă” (1938), „Nicolae Filimon” (1959) şi „Gr. M. Alexandrescu” (1962).
Opera sa fundamentală este monumentala lucrare „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” (1941). Incursiune impresionantă, prin volum şi aport critic, istoria literaturii române în viziunea călinesciană se impune prin unitate, puterea de sinteză şi prin originalitatea scriiturii. Alături de monografiile anterioare, acest grandios studiu este întregit de consideraţii de critică, estetică şi teorie despre ideologiile literare apărute de-a lungul timpului.
Romanele
Criticul şi istoricul literar George Călinescu s-a dovedit a fi şi un talentat romancier, manifestând predilecţie pentru mediul citadin. Romanele „Cartea nunţii” (1933), „Enigma Otiliei” (1938), „Bietul Ioanide” (1953) şi „Scrinul negru” (1960) atestă virtuţile unui prozator de excepţie, cu vocaţie de caracterolog, punând în practică propriile idealuri estetice şi idei de critică literară. De altfel, căutările sale estetice, deşi manifestate nesistematic, s-au regăsit în volume ca „Principii de estetică” (1939), „Estetica basmului” (1965) sau „Istoria literară ca ştiinţă inefabilă şi sinteză epică” (1946-1947). Dramaturgia lui Călinescu este ilustrată de piese ca „Şun sau Calea netulburată. Mit mongol” (1943) sau de cele reunite în volumul de „Teatru” (1965).
George Călinescu a publicat şi volume de versuri („Poezii”, 1937 şi „Lauda lucrurilor”, 1963). A tradus integral poezia lui Horaţiu şi versiuni din literatura străină („Un om sfârşit” de Giovanni Papini, etc.).
A fost membru titular activ al Academiei Române, ales la 29 mai 1948.George Călinescu s-a stins din viaţă la 12 martie 1965, la Bucureşti.
