1.4 C
Londra

Milioanele de euro primite în pungi de prinţul Charles de la un șeic arab ar fi fost gestionate corect

După ce ziarul The Sunday Times a relatat că prinţul Charles a primit trei milioane de euro în numerar de la un fost premier al Qatarului, unii dintre aceştia fiindu-i înmânaţi în pungi, biroul moştenitorului tronului britanic a anunțat duminică că donaţiile în scop caritabil au fost gestionate corect.

The Sunday Times a afirmat că prinţul Charles a acceptat banii cu trei ocazii şi i-au fost înmânaţi personal de şeicul Hamad bin Jassim bin Jaber Al Thani între 2011 şi 2015.

„Donaţiile caritabile primite de la şeicul Hamad bin Jassim au fost predate imediat uneia dintre organizaţiile caritabile ale prinţului, care ne-a dat asigurări că au fost urmate toate procesele corecte”, a anunţat duminică biroul prinţului Charles într-un comunicat.

Demisia lui Michael Fawcett

The Sunday Times a precizat că nu există nicio sugestie că plăţile ar fi fost ilegale.

Grupul anti-monarhie Republic a afirmat că va cere lansarea unei anchete.

În noiembrie, Michael Fawcett, mâna dreapta a prinţului Charles timp de zeci de ani, a renunţat la rolul său de conducere a uneia dintre principalele organizaţii de caritate ale prinţului britanic la câteva săptămâni după ce The Sunday Times a afirmat că ar fi oferit titluri onorifice în schimbul unor donaţii.

Alte articole

Ultimă oră