cetateanul.uk

Met regretă arestarea antimonarhiștilor Republic

Arestarea liderului grupării antimonarhiste Republic şi a altor cinci persoane la încoronarea regelui Charles al III-lea a făcut Poliţia britanică să-și exprime regretul, în urma criticilor privind o reacţie prea brutală a forţelor de securitate.

Poliţia metropolitană londoneză (Met) a difuzat luni seara un comunicat în care asigură că „regretă” faptul că cei şase „nu au putut să se alăture grupului mai larg de protestatari din Trafalgar Square şi din alte porţiuni de pe traseul procesiunii” din timpul încoronării de sâmbătă.

Poliţia a precizat că au fost anulate cauţiunile dispuse împotriva celor şase şi că nu vor fi luate alte măsuri.

Poliţia i-a prezentat personal scuze

Directorul executiv al Republic, Graham Smith, care era unul dintre cei şase protestatari arestaţi, a transmis pe Twitter că poliţia i-a prezentat personal scuze luni, dar că plănuieşte să discute cu avocaţi despre o acţiune în justiţie.

Poliţia a explicat că arestările au fost făcute din cauza anumitor articole despre care ofiţerii au considerat că ar fi putut fi folosite pentru a perturba evenimentul.

În comunicatul de luni, Met a mai indicat că nu se poate dovedi că protestatarii intenţionau să folosească obiectele respective pentru a se instala în anumite puncte pe ruta încoronării. Potrivit Republic, articolele în cauză erau destinate fixării pancartelor.

Un bărbat a fost arestat şi pentru deţinerea unui cuţit/obiect ascuţit.

Peste 11.000 de poliţişti au fost prezenţi pe străzile din centrul Londrei pentru încoronare, cel mai mare eveniment ceremonial organizat la Londra în ultimii 70 de ani. Au fost operate în total 64 de arestări.

Exit mobile version