-0.3 C
Londra

Mari șanse ca Londra să aibă un viceprimar român

Ștefan Voloșeniuc, originar din Bucovina, a anunțat miercuri, pe Facebook, că românii din Marea Britanie au șansa ca peste numai câteva luni să aibă un viceprimar român al Londrei:

„Astăzi este o zi de mare bucurie pentru Londra, deoarece speranța pentru un viitor mai bun este tot mai aproape. Sunt extrem de încântat să anunț că draga mea colegă și prietenă, Cllr Susan Hall, a fost selectată ca și candidat al Partidului Conservator pentru funcția de primar al Londrei în alegerile care vor avea loc anul viitor în luna mai. Susan este o persoană de încredere și dedicată, iar cu ea la conducere, suntem hotărâți să transformăm Londra într-un oraș mai sigur, mai bun și mai curat.

Această alegere este remarcabilă și deosebită pentru românii din Londra. Pentru prima dată în istoria metropolei londoneze, românii au ocazia să aibă propriul viceprimar. Acesta este un pas important în reprezentarea comunității noastre și în asigurarea că nevoile și aspirațiile noastre vor fi luate în considerare în luarea deciziilor care afectează orașul în care trăim.

Cu Susan la cârma orașului și cu sprijinul tuturor, vom putea face progrese semnificative în abordarea provocărilor pe care le întâmpinăm în Londra. Vom lucra împreună pentru a asigura o infrastructură mai bună, pentru a promova siguranța comunității și pentru a investi în proiecte care să îmbunătățească calitatea vieții tuturor locuitorilor. Împreună, putem construi o Londra mai puternică și mai prosperă pentru toți. Să fim mândri de această realizare și să privim cu optimism către viitorul nostru comun în frumoasa noastră capitală, Londra”.

GCSE în limba română

Antreprenor de succes stabilit de mulți ani în Marea Britanie, bucovineanul Ștefan Voloșeniuc este, oficial, candidatul Partidului Conservator pentru Great London Assembly la alegerile din mai 2024. În lupta pentru Primăria Londrei (actualmente condusă de laburiști), candidata conservatorilor va fi Cllr Susan Hall.

E bine de știut că, pentru prima oară în istorie, românii din Marea Britanie au marea șansă de a avea un viceprimar român al Londrei. Aceasta în condițiile în care, dacă Partidul Conservator va câștiga Primăria Londrei, Voloșeniuc are susținerea întregului partid pentru a ocupa funcția de viceprimar al metropolei.

Ștefan Voloșeniuc a inițiat recent o petiție prin care solicită Guvernului Marii Britanii să ofere elevilor români din sistemul de învățământ englez posibilitatea obținerii Certificatului general de învățământ secundar (GCSE) în limba română. Astfel, copiii românilor stabiliți în UK vor avea oportunitatea de a vorbi și scrie în limba maternă, de a-și cunoaște mai bine rădăcinile culturale și de a-și valorifica educația și perspectivele de viitor. Posibilitatea unui GCSE în limba română ar reprezenta o realizare uriașă pentru Diaspora din Marea Britanie, potrivit podul.ro.

Alte articole

Ultimă oră