Autoritățile britanice au anunțat marea relaxare a restricțiilor din pandemie. Astfel, începând de joi, locuitorii Marii Britanii nu vor mai intra în carantină chiar dacă vor fi depisați pozitivi la coronavirus.
Decizia se aplică și pentru contacții direcți. Oficialii susțin că programul de vaccinare, testarea și noile tratamente sunt suficiente pentru siguranța populației, relatează ProTV, care citează skynews.com.
„Covid nu va dispărea brusc și trebuie să învățăm să trăim cu virusul și să ne protejăm fără să avem măsuri restrictive. Mulțumită programului de vaccinare și persoanelor care au ales să se imunizeze, acum suntem în punctul în care putem aplica planul acesta”, a declarat Boris Johnson.
Întrebat dacă această decizie va însemna că oamenii vor putea merge la muncă fiind infectați, premierul a spus că vor exista anumite îndrumări, dar că „asta nu este ceea ce recomandăm”, potrivit skynews.com.