1.4 C
Londra

Marea Britanie își întărește securitatea

În urma descoperirii şi doborârii unui balon chinez în spaţiul aerian al SUA în această lună, ministrul apărării britanic Ben Wallace a anunțat că Regatul Unit va revizui măsurile de securitate a spaţiului său aerian.

China a susţinut că balonul în cauză era unul folosit pentru studii meteorologice şi a acuzat SUA că au reacţionat exagerat.

„Regatul Unit şi aliaţii săi vor analiza ce înseamnă aceste intruziuni în spaţiul aerian pentru securitatea noastră. Acest incident este încă un semn al modului în care se schimbă în rău imaginea ameninţărilor globale”, a declarat Wallace pentru cotidianul The Telegraph.

Întrebat despre intenţia Londrei de revizuire a măsurilor de securitate privind spaţiul aerian britanic, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe Wang Wenbin a declarat: „Noi deja ne-am prezentat poziţia privind incidentul în cauză. Toate părţile ar trebui să abordeze obiectiv această chestiune şi să renunţe la scoaterea ei în evidenţă”.

La începutul acestei luni, SUA au doborât ceea ce au spus că era un balon de spionaj chinez în largul coastelor Carolinei de Sud. Beijingul în schimb a susţinut că era de fapt o aeronavă civilă de cercetare şi a acuzat Washingtonul că a reacţionat în mod disproporţionat.

Ulterior, armata americană a doborât alte trei obiecte zburătoare deasupra Americii de Nord.

Beijingul a afirmat luni că Statele Unite au trimis, de la începutul anului trecut, de peste zece ori în spaţiul aerian chinez baloane de mare altitudine, fără „nicio permisiune”.

Wang Wenbin a făcut această precizare în răspunsul la o întrebare în conferinţa sa de presă obişnuită, fără a da alte detalii. Întrebat cum a reacţionat China la aceste survoluri, Wang a afirmat că răspunsul ţării sale la astfel de incidente este unul „responsabil şi profesionist”.

Alte articole

Ultimă oră