1.4 C
Londra

Manchester United, arbitrat de români la Madrid

Meciul dintre Atletico Madrid şi clubul englez Manchester United, care va avea loc, miercuri, pe Estadio Metropolitano din Madrid, de la ora 22:00, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, va fi arbitrat de o echipă din România.

La centru va oficia Ovidiu Haţegan, iar arbitri asistenţi au fost desemnaţi Mircea Mihail Grigoriu şi Sebastian Gheorghe, iar al patrulea oficial va fi Radu Petrescu.

Și un italian

Arbitru video la acest meci a fost delegat italianul Massimiliano Irrati, în timp ce conaţionalul său Maurizio Mariani va fi arbitru video asistent, anunță site-ul UEFA.

Meciul de la Madrid va fi al şaselea arbitrat de Haţegan în acest sezon al competiţiei, după Inter Milano – Şahtior Doneţk 2-0, Atletico Madrid – FC Porto 0-0, Benfica – Bayern 0-4, Dinamo Kiev – FC Barcelona 0-1, Bayern – FC Barcelona 3-0.

Alte articole

Ultimă oră