cetateanul.uk

Limba română cucerește Anglia și Țara Galilor

FOTO: Romani in UK Challenge/Facebook

FOTO: Romani in UK Challenge/Facebook

Circa 472.000 de persoane (0,8%) în Anglia și Țara Galilor (populație totală 57,7 milioane) vorbesc limba română, potrivit datelor recensământului efectuat în 2021 și publicate pe pagina Oficiului Național de Statistică (ONS), după ce la precedenta analiză a structurii populației, cea din 2011, doar 68.000 de cetățeni au declarat că vorbeau această limbă.

Româna este cea mai vorbită limbă în Anglia și Țara Galilor, după engleză și poloneză

Practic, în zece ani s-a înregistrat o creștere de aproape șapte ori a numărului de vorbitori de română care trăiesc în Anglia și Țara Galilor, acești sărind într-un clasament al vorbitorilor de limbi străine, alta decât engleza, de pe locul 19 în 2011 direct pe locul 2 în 2021.

În 2011, locul vorbitorilor de limba română era deținut de cei care comunică în panjabi, dialect folosit de cetățeni pakistanezi sau indieni din regiunea Panjab.

Astfel, conform datelor ONS, româna este cea mai vorbită limbă în Anglia și Țara Galilor după engleză și poloneză. În Anglia, 466.000 de persoane (0,9%) vorbesc româna, dintre care 159.000 în Londra (1,9%), cei mai mulți vorbitori de română aflându-se în sectorul Harrow din nord-vestul capitalei – 19.000 (7,5%).

Români care nu vorbesc româna

Numărul persoanelor cu cetățenie română în Anglia și Țara Galilor a fost de 550.000 la recensământul din 2021. Astfel, aproape 10 la sută dintre românii din Anglia și Țara Galilor s-au declarat vorbitori de altă limbă, alta decât româna, cel mai probabil engleză.

În această statistică nu sunt cuprinși românii din Scoția și Irlanda de Nord, care au fost contabilizați separat, iar numărul acestora s-ar ridica la cel mult 400.000.

Poloneza a rămas cea mai vorbită limbă după engleză în Anglia și Țara Galilor, cu 612.000 sau 1,1% (546.000 în 2011), panjabi 291.000 (273.000), urdu 270.000 (269.000), portugheză 225.000 (133.000), spaniolă 215.000 (120.000), arabă 204.000 (159.000), bengaleză 199.000 (221.000), gujarati 189.000 (213.000) și italiană 160.000 (92.000).

Exit mobile version