1.4 C
Londra

Invazie fără precedent în Marea Britanie

Peste 28.000 de migranţi ilegali au ajuns în cursul lui 2021 în Anglia traversând Canalul Mânecii în mici ambarcaţiuni, a anunţat joi Ministerul britanic de interne. Aceste sosiri au înregistrat o creştere explozivă în ultimii patru ani.

Dacă în 2018 au fost înregistrate doar 299 de sosiri pe această rută, în 2019 numărul lor a crescut deja la 1843, în 2020 la 8466, pentru ca anul trecut să ajungă la recordul de 28.526, precizează Home Office, publicând în premieră aceste date.

Doar în noiembrie 2021, un record lunar de 6.971 de persoane au debarcat pe ţărmul englez după o traversare în ambarcaţiuni precare, în pofida pericolului reprezentat de traficul intens, curenţii puternici şi temperatura scăzută a apei.

Iranieni, irakieni, eritreeni și sirieni

Unii migranţi plătesc cu viaţa această încercare de a scăpa de conflicte şi sărăcie, cum s-a întâmplat la sfârşitul aceluiaşi noiembrie, când naufragiul unei bărci s-a soldat cu 27 de morţi, cel mai sumbru astfel de eveniment survenit până acum în Canalul Mânecii.

Din totalul sosirilor, trei sferturi – 75% – au fost bărbaţi cu vârsta între 18 şi 39 de ani, 7% femei şi 12% copii, în cea mai mare parte băieţi.

Dacă în 2018 şi 2019 majoritatea migranţilor veniţi pe această cale au fost iranieni, Home Office a constatat o diversificare a naţionalităţilor, astfel încât în 2021 circa 31% dintre migranţi au fost iranieni, 21% irakieni, 11% eritreeni şi 9% sirieni.

Ministerul britanic subliniază că sosirile pe mare sunt doar unul dintre mijloacele folosite pentru a ajunge pe teritoriul Regatului Unit în mod ilegal şi că „este imposibil să se stabilească numărul exact al celor aflaţi în situaţie ilegală în Marea Britanie, precum şi numărul total al celor care intră clandestin”.

Guvernul britanic vizează să facă „impracticabilă” această rută prin intermediul unui proiect de lege controversat aflat în curs de examinare în parlament şi care promite între altele măsuri mai drastice împotriva călăuzelor, dar şi a migranţilor intraţi ilegal.

Traversările clandestine ale Canalului Mânecii constituie totodată un subiect de tensiuni între Paris şi Londra, autorităţile britanice considerând insuficiente eforturile depuse de partea franceză pentru a împiedica îmbarcarea migranţilor.

Alte articole

Ultimă oră